Civilizaţie publică – în cărămidă (III)
de Ando și HM
Unde-i soare, e și nor. Cărămida mai însemnează – de prea multe ori! – și case fără de noroc, rămase golașe cu zecile de ani; case neterminate; hornuri ce te miri că n-au căzut, nenumărate imobile de pe care s-a măcinat tencuiala:
… adăugăm – cu aceeași tristețe – și urme ale patrimoniului industrial ce se prăpădesc încet:
Ce să mai zici de batjocura hapsînă care transformă făbricuțele vechi în bîlciuri pestrițe, așa cum întîlnim pe strada 11 Iunie? Nu uităm nici de Pavilionul H, care s-a păstrat destul de mulțumitor, dar fără a fi pus însă în valoare odată cu transformarea în berărie.
Dar să nu ne necăjim atîta! Nobila cărămidă e și o minunată garanție că – în cazul unei înțelepte reconversii – iese ceva ce poate fi admirat. Poate primul exemplu bucureștean de succes e cel al hotelului „Caro” de azi, care a readus la viață cît mai mult din dărăpănăturile fabricii de glucoză; i-au urmat refacerea ansamblului fostei burse de mărfuri și păstrarea fațadei tipografiei Cartea Românească/13 Decembrie – iar lista restituirilor bucureștene, care nu se oprește aici, mai poate cuprinde refolosiri rezonabile precum cele ale clădirilor de la Apaca ori de pe Calea Griviței.
Și – chiar și azi, oameni buni – cînd se înfige vreun cub printre alte case cuminți, parcă sîntem resemnați să-l privim cu mai multă îngăduință atunci cînd îl știm învelit în cărămidă; aidoma cînd renovarea prea seacă a vreunei case vechi îi schimbă prea mult aparența!
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.