20.3 C
București
sâmbătă, iulie 24, 2021

Civilizaţie publică – de prin transport

Cîteva amintiri amestecate care nu și-au găsit altundeva rostul.

„Agerpres” a publicat un foto-reportaj de la inaugurarea unei linii particulare de autobuz din Capitală. S-a-ntîmplat în mai 1993; traseul  era de la Piața Scînteii-n Drumul Taberei și firma care-l opera se chema „Dalli”. Autobuzele n-au făcut mulți pureci; firma s-a reprofilat pe maxi-taxi și – mai ales – pe parcaje, avînd mulți ani de zile monopol.

Autobuzele – produse la „Rocar” – erau mov; se poate să le fi zis chiar „panterele mov”. Nu mai țin minte cît costa biletul.

Că tot amintirăm de maxi-taxi, hai să aniversăm și cei 15 ani de cînd înăuntrul Capitalei practic s-a deființat acest mod de transport: mare lucru a fost să se renunțe la dusul oamenilor cu duba! Dar deși condițiile de transport erau realmente degradante, oamenii foloseau maxi-taxiurile deoarece aveau trasee atractive, unind cartiere care nu aveau legături convenabile cu transportul public al primăriei: ajungeai, de exemplu, direct din Alexandriei în Bucureștii-Noi ori în Pantelimon, din Berceni în Băneasa, din Drumul Taberei în Colentina…

Mai comentăm un alt detaliu din acea perioadă surprins, de asemenea, de un fotoreporter „Agerpres” – călătorii ce ședeau la rînd să se urce în autobuzul expres 781. Fiindcă aceste linii aveau regim special – biletele se cumpărau de la șofer – accesul se făcea doar pe la ușa din față iar oamenii chiar reușeau, în cele mai multe cazuri, să aștepte autobuzul formînd o coadă. Liiniile expres au fost un soi de corcitură între maxi-taxi și autobuz: trasee mai lungi între periferie și centru, opriri mai rare – dar nu la comandă – tarife mai mari și oleacă de confort suplimentar. La un an după Revoluție, 781 a fost prima linie înființată, între Berceni și Romană; după două decenii de funcționare s-a transformat în linia de autobuz „obișnuită” 381.

Privind imaginile istorice surprinse din Capitală, vedem bine schimbările prin care a trecut transportul nostru. Mersul pe scară a fost, treptat, oprit, înainte de Revoluție. Cîteva chițibușuri nu pot fi trecute ușor cu vederea – de pildă, faptul că troleele nu aveau ștergător decît pe partea șoferului. Deși, probabil, fuseseră prevăzute cu ștergătoare pentru ambele foi de parbriz, odată cu reparațiile capitale se renunța la cel din dreapta: nu era nevoie! De altfel vedem și alte exemple la tramvaie și chiar la troleele mai noi; ba chiar – dacă era frumos afară – se circula fără nici un ștergător. Lucrurile astea nu erau lesne de procurat, să știți – oamenii le păzeau bine; nu rareori posesorii de automobil, după ce parcau, își luau în casă oglinzile și ștergătoarele.

Hai să ne mai aducem aminte și de prețurile călătoriei; pînă-n anii ’70 se făceau diferențieri legate de lungimea călătoriei ori de faptul că – în tramvai – călătoreai „la remorcă”; ulterior tarifele au fost standardizate cît de cît, dar cel mai ieftin era transportul electric: 1 leu tramvaiul, 1,50 troleul și 1,75 autobuzul.

După Revoluție s-a unificat de tot tariful odată cu primul val de scumpire a vieții, ajungînd 3 lei. Cel mai convenabil abonament pentru noi, ca familie, era cel săptămînal – venea 45 de lei și nu era nominal, așa că puteam călători, pe rînd, după placul și nevoile noastre.

Metroul – știți – costa 1 leu cînd s-a pornit, ceea ce era, într-adevăr, foarte puțin; la sfîrșitul anilor ’80 prețul s-a dublat. Fiindcă la Piața Unirii corespondența între magistrale nu se putea face la început fără a plăti încă o dată accesul, prețul rămăsese încă 1 leu chiar și după acea dublare. Cînd mergeam la film pe Bulevard, pentru noi, copiii, conta mult să ne-ntoarcem acasă luînd metroul de la Unirea în loc de Universitate, fiindcă scuteam leul ăla-n plus.

După Revoluție – cînd urcau nebunește toate prețurile – nu s-a considerat fiabil să se bage trei monede de 1 leu în aparate; ele s-au adaptat pentru noua monedă de 10 lei, ceea ce a fost o scumpire considerabilă pentru bucureșteni, nu puțini dintre ei văzîndu-se nevoiți să se gîndească bine dacă-și permit călătoria mai dreaptă și rapidă pe sub pămînt ori cea mai încurcată și înceată pe deasupra.

Încă nu existau cartelele magnetice pe atunci, firește: ca să intri, băgai banul și gata. Angajații metroului cărau toată ziua zecile și sutele de kile de monede-n saci.

Rămînem să-ncheiem tot cu metroul. După cum știți, magistralele s-au construit doar cu gîndul de a înlesni accesul oamenilor muncii la marile platforme industriale ale vremii; de aceea cartierele sunt mai degrabă ocolite și neglijate, cu stații rare, puse nemulțumitor și cu puține guri de acces. După Revoluție s-a mai adăugat o stație-n Militari – la Gorjului – întrucît de la Lujerului pînă-n capăt la Păcii nu era nici o oprire.

de The Hungry Mole

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.