Curtea de Apel București a stabilit definitiv că Hotărârea din 2006 prin care Consiliul General al Municipiului București a declarat proiectul axei Berzei-Buzești de utilitate publică e ilegală, la finalul procesului intentat de Asociația Salvați Bucureștiul în 2011. Au fost demolate peste 70 de clădiri dintre care 12 monumente istorice și au fost expropriate peste 1000 de persoane. Cheltuielile cu exproprierile au fost de 168,7 milioane de lei, iar valoarea totală a lucrărilor e de 212,5 milioane lei .
Dosarul a ajuns acum la DNA, sunt plângeri pe numele fostului primar general al Bucureștiului, Sorin Oprescu (susținut de PSD și PNL la vremea demolărilor de pe Buzești), fostului architect-șef Gheorghe Pătrașcu (subordonatul lui Oprescu), dar și pe numele altor directori din Primărie.
În 2010-2011 administrația Oprescu mințea că „civilizează” zona Matache prin cele mai mari demolări după Ceaușescu, după ce ani buni lăsase străzile Buzești și Berzei să se degradeze în ultimul hal, pentru ca populația să nu comenteze când au fost nivelate clădirile de acolo. Hala Matache a dispărut ultima, în 2013 și probabil nu va fi niciodată reconstruită, cum promisese Oprescu.
Noua axă Buzești-Berzei a omorât complet zona, care se degradează și mai mult. Strada e bordată de maidane dezolante, specula imobiliară începe să-și facă simțită prezența și apar clădiri masive de birouri. Specificul zonei comerciale de altădată de lângă Gara de Nord a fost distrus. Bulevardul ăsta e complet inutil pentru că prin inaugurarea Pasajului Basarab în 2010 se închisese deja inelul central al capitalei.
Ar fi excelent ca cei care mutilează ireversibil Bucureștiul să plătească pentru crimele de patrimoniu comise cu bună-știință. Proiectul Buzești-Berzei e unul dintre cele mai mari eșecuri din istorie al administrației bucureștene și un mare AȘA NU pentru orice inițiative viitoare de „modernizare” urbană. Trasarea de autostrăzi prin mijlocul orașului nu face decât să invite mai mult trafic. Bucureștiul merge în sensul opus tendințelor actuale de redare a orașelor pietonilor, creare de spații urbane alternative/pietonale, reducerea amprentei de carbon, promovarea transportului intermodal ecologic, a transportului alternativ, a locuirii inteligente și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor per total.
Actuala administrație, a primarului gabriela Firea (PSD), apără și continuă moștenirea opresciană odioasă și n-are un plan nici măcar pe termen mediu pentru începerea rezolvării problemelor sistemice, profunde ale capitalei. Preferă abordări în stil „pâine și circ” și toacă banii publici pe festivaluri și statui, de exemplu.
Proiect dedicat documentării demolărilor de pe Buzești-Berzei: Platforma Matache.
de Raiden
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.