8.5 C
București
marți, noiembrie 10, 2026

Ce ne spune visul despre viața noastră psihică?

Despre inconștient, afect și rolul visului în psihoterapie

Analiza și cercetarea visului reprezintă de mai mult timp una dintre preocupările mele profesionale. Mă interesează felul în care viața psihică își continuă activitatea în timpul somnului, modul în care experiențele afective se organizează în imagini și simboluri, dar mai ales ceea ce putem înțelege despre lumea interioară a unei persoane prin explorarea viselor sale.

În practica psihoterapeutică, am observat că uneori un vis poate aduce în prim-plan experiențe emoționale pe care pacientul nu reușește încă să le formuleze în discursul conștient. Alteori, un vis recurent pare să readucă aceeași temă afectivă, chiar dacă personajele și împrejurările se schimbă.

De ce visăm ceea ce visăm? Ce relație există între vis, inconștient și experiențele noastre afective? Și, mai ales, cum poate deveni visul un instrument valoros în psihoterapie?

Cum au înțeles marii teoreticieni funcția visului?

Pentru Sigmund Freud, visul reprezenta o cale privilegiată de acces la inconștient. În lucrarea Interpretarea viselor (1900), Freud descrie modul în care dorințele și conflictele inconștiente se exprimă printr-un conținut manifest, rezultat al travaliului oniric. Condensarea, deplasarea și simbolizarea contribuie la transformarea conținuturilor latente în povestea pe care ne-o amintim la trezire.

Carl Gustav Jung a propus o perspectivă complementară, în care visul poate avea o funcție compensatorie față de atitudinea conștientă. Simbolurile onirice pot exprima aspecte insuficient recunoscute ale personalității și pot participa la procesul de individuare.

Pentru Fritz Perls, reprezentant al terapiei Gestalt, visul devine o experiență care poate fi explorată în prezent. Prin identificarea cu diferite elemente ale visului, persoana poate intra în contact cu trăiri, conflicte și aspecte ale propriei experiențe pe care le-a înstrăinat.

Deși diferite, aceste perspective au contribuit la înțelegerea visului ca expresie a complexității vieții psihice.

Psih. Anca Elena Boalcă

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie