scris de Ando
Remarcăm, mai întâi, pregătirea pentru o posibilă renovare a blocului de pe Hristo Botev 15 A colţ cu Calea Moşilor. Spunem „posibilă” pentru că, deocamdată, nu am găsit niciun panou de şantier care să ne lumineze.

Pe strada Vasile Lucaci, casa de la nr. 19, pe care o compătimeam noi acum câtiva ani, a revenit la viaţă în urma unei renovări corecte, fără modificări îndoielnice… dar cu acel nefericit gard de tip „penitenciar” care îi strică mult din imagine!

Pentru că tot am trecut prin zonă, merită semnalată realizarea unui necesar sens giratoriu în mai complicata intersecţie a străzilor Matei Basarab cu Romulus şi Căuzaşi. Primarul Negoiţă nu a ratat, din păcate, prilejul de a-şi etala şi aici talentele de „peisagist”, plantând deja în rondou câţiva inutili pomişori care, odată maturizaţi şi înfrunziţi, vor fi, evident, o piedică vizuală pentru trafic.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.



