Clientă la beauty salon: „Mulțumim, îi dăm slavă lui Dumnezeu că a redeschis saloanele!”
15 mai 2020. România e în stare de alertă, pandemia de #covid19 nu s-a încheiat. Câteva chestii de bun-simț după mesajul RO-ALERT de azi:
1. Autoritățile au făcut Constituția praf („fandări”, Alina Gorghiu de la PNL, vicepreședintele Senatului dixit), Guvernul a fost prea puțin interesat să stabilească un calendar ok pentru trecerea lină de la starea de urgență la cea de alertă. Derapajele antidemocratice nu se justifică în nicio situație, nu trebuie uitate, ci sancționate. E datoria cetățenilor să facă asta, că presa a cam eșuat, mai ales după „infuzia” de capital cado’ de la Guvern.
2. E bine că s-au redeschis unele sectoare de business, susțineți afacerile mici locale, au nevoie ca de aer de sprijinul vostru după două luni de activitate paralizată, mai ales că autoritățile nu au ajutat deloc anumite categorii (ex. SRL-urile fără angajați). Patronii trebuie să asigure respectarea normelor de igienă și distanțare socială în localurile lor pentru a nu pune sănătatea clienților și a angajaților în pericol: preș îmbibat cu soluție dezinfectantă pe bază de clor la intrare, pentru ștersul tălpilor, deiznfectant pe bază de alcool (min. 65% concentrație) pentru igiena mâinilor etc.
3. E clar că va fi un proces de relaxare etapizată și vom vedea pe parcurs ce și dacă funcționează, cum se aplică în realitate măsurile de pe hârtie, trebuie răbdare și înțelegere, dar abuzurile autorităților sunt inacceptabile, la fel și comportamentul iresponsabil al unor cetățeni.
4. Dincolo de prevederile legale uneori stupid de neclare (gen poți ieși din localitate pe proprie răspundere pentru „evenimente de familie”, dar acestea nu sunt definite exact), normele de bun-simț în societate ar trebui să primeze. Adaptarea normelor sociale la situația curentă e inevitabilă, până la apariția unui vaccin. Câteva puncte esențiale, ordine aleatoare, listă non-exhaustivă:
– Distantarea socială: nu vă înghesuiți, mențineți pe cât posibil distanță de 1,5 – 2 metri față de alte persoane oriunde v-ați afla, evitați contactul direct.
– Masca: e obligatorie în spațiile închise (inclusiv transportul în comun). Purtați-o corect, peste nas și gură, nu o aruncați pe jos, ci la coșul de gunoi.
– Grupurile de persoane: nu vă adunați mai mult de 3 în exterior, dacă nu sunteți membri ai aceleiași familii. Protejați vârstnicii și celelalte categorii vulnerabile.
– S-au redeschis parcurile, dar locurile de joacă pentru copii rămân închise, sunt acolo suprafețe de contact cu potențial de creștere a infectării cu noul #coronavirus. Atenție când copilul vostru se joacă cu alți copii.
– Spălați-vă des pe mâini cu apă și săpun (25-30 secunde), nu vă atingeți ochii, nasul, gura cu mâinile nespălate sau nedezinfectate, dezinfectați ecranul telefonului/tabletei.
Cel mai important e să comunicăm, să dăm informația mai departe, e necesară adaptarea la conviețuirea cu virusul și minimizarea riscului de infectare pe cât posibil. Sancționați derapajele și nerespectarea normelor, sănătatea e cea mai importantă chiar dacă, după unii, bărbosul din cer închide și deschide saloane. Da, e vorba despe Moș Crăciun.
de Raiden
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.