16.4 C
București
luni, aprilie 28, 2025

Câte clădiri neexpertizate seismic avem în sectorul 1?

Câte clădiri neexpertizate seismic avem în sectorul 1? De ce este tratată cu o lejeritate îngrijorătoare o asemenea problemă stringentă de către administrația locală? se întreabă Alexandru Petrescu.

”Viața bucureștenilor trebuie să fie în centrul activității Primăriei, dar administrația actuală este deconectata de realitatea de pe teren.Un raport recent al Curții de Conturi statuează că Municipiul București este cea mai vulnerabilă zonă seismică din România, având un nivel ridicat de expunere.

Cutremurele majore din Vrancea se produc de obicei la adâncimi mari și aceasta face ca aria afectată să cuprindă suprafețe vaste, peste 60% din populație fiind localizată în zonele cu risc seismic puternic. Riscul de cutremur constituie un element de vulnerabilitate pentru România. Foarte trist este că nu există o politică de consolidare asumată de toate autoritățile competente, nefiind elaborată și aprobată o strategie de consolidare pe termen lung a clădirilor cu risc ridicat din Capitală – rezidențiale, sedii de instituții, monumente istorice etc.

Până la ora actuală, Primăria a tratat exclusiv propagandistic și politicianist situația clădirilor cu risc seismic . De la numiri cel puțin chestionabile în conducerea Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) la eșecul de a consolida un singur imobil în ultimul an, de exemplu, administrația actuală se menține într-o paradigmă electorală extrem de nocivă pentru bucureșteni.

Când vorbim despre expertizări, reexperitzări, clasificări și reclasificări în clase de risc seismic, comunicarea Primăriei trebuie să fie transparentă, consistentă și relevantă, dar Nicușor Dan și gașca lui fug de răspundere și refuză să dea ochii cu cetățenii. Promisiunile din campanie că va fi prezent pe stradă, printre oameni, conectat la problemele lor reale, au zburat pe fereastră.

De aceea, acest domn prezentat de o parte a presei ca Salvator al Capitalei este doar Dezastrul General al Municipiului București, nicidecum primarul general.Sectorul 1 încă nu are un buget pe anul în curs, nici strategie clară, nu doar scriptică, de a gestiona o eventuală situație de criză, aici incluzând și urmările unui cutremur major.

Păstrând proporțiile, situația de criză o reprezintă chiar administrația Clotilde Armand”, explică Alexandru Petrescu pe pagina sa personală de facebook.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie