Trei seri la Recoletos Jazz Madrid au arătat nu doar virtuozitatea unuia dintre marii trompetiști ai jazzului latin contemporan, ci și capacitatea sa de a transforma fiecare concert într-o lume provizorie. Pentru mine, întâlnirea a avut și o dimensiune personală: Carlos Sarduy este prietenul și partenerul meu artistic în proiectul de jazz-teatru The AfterSound.
Există muzicieni pe care îi recunoști după sunet și muzicieni pe care îi recunoști după felul în care schimbă aerul dintr-o sală.
Carlos Sarduy aparține celei de-a doua categorii.
La Recoletos Jazz Madrid, în cele trei seri ale proiectului The Latin Jazz Nights by Carlos Sarduy, trompeta sa nu a fost doar instrumentul central al concertelor. A fost punctul din care muzica se organiza, se dispersa și se reconstruia permanent. Uneori precisă și luminoasă, alteori incandescentă, aproape neliniștită, ea nu conducea ansamblul prin autoritate, ci prin energie.
Sarduy nu pare interesat să reproducă o formulă deja validată. Nici măcar propria formulă.
În jazzul său există filiația cubaneză, pulsația latină, disciplina unei tehnici extraordinare și libertatea improvizației. Dar toate acestea nu apar ca elemente așezate demonstrativ într-un repertoriu. Sunt materia vie a unei muzici care se decide chiar în momentul în care este cântată.
Aceasta este, poate, una dintre diferențele dintre virtuozitate și artă. Virtuozitatea îți arată ce poate face un muzician. Arta te face să uiți că acel lucru părea imposibil cu câteva secunde înainte.
Carlos Sarduy posedă o tehnică impresionantă, dar nu o transformă într-un exercițiu de dominație. Sunetul său poate urca până la limita intensității fără să devină agresiv și poate coborî spre fragilitate fără să-și piardă tensiunea. În spatele fiecărei izbucniri există control. În spatele controlului se simte însă riscul.
Iar jazzul adevărat începe acolo unde riscul nu mai poate fi ascuns.
Cele trei concerte de la Recoletos nu au fost repetarea aceluiași spectacol pentru trei audiențe diferite. Fiecare seară și-a construit propria arhitectură, în funcție de muzicienii aflați pe scenă, de energia sălii și de direcțiile neașteptate deschise de improvizație.
Alături de Carlos Sarduy Dimet s-au aflat prietenii mei Cecilia Krull, Marco Poingt și Frank Durand, într-un adevărat regal de jazz. Lor li s-au alăturat Dany Noel și Reinier Elizarde „El Negrón”.
Nu a fost o simplă succesiune de invitați. Fiecare prezență a schimbat raporturile din interiorul muzicii.
Vocea Ceciliei Krull a adus o tensiune diferită, o apropiere între claritate și vulnerabilitate. Pianul lui Marco Poingt a deschis spații armonice și ritmice în care energia ansamblului putea să se extindă. Frank Durand a construit, prin precizie și mobilitate, acel tip de susținere care nu fixează muzica, ci îi permite să înainteze.
Dany Noel și Reinier Elizarde „El Negrón” au adus profunzimea ritmică fără de care pulsul latin ar risca să rămână doar o etichetă stilistică. În prezența lor, ritmul nu a acompaniat muzica. A devenit unul dintre modurile ei de a gândi.
În centrul acestei construcții, Sarduy nu s-a comportat ca un solist înconjurat de muzicieni, ci ca un artist care provoacă permanent dialogul. Știe să ocupe scena, dar și să se retragă din ea. Știe să lanseze o idee, apoi să o lase în mâinile celorlalți. Ascultă înainte de a răspunde, iar acest lucru se aude.
În marile momente de jazz, prietenia muzicală nu este un detaliu biografic. Devine o formă de compoziție.
Se aude în încrederea cu care un muzician abandonează o frază, știind că altcineva o va continua. În felul în care ritmul se modifică fără o comandă vizibilă. În acea secundă aproape imperceptibilă în care toți par să înțeleagă că piesa trebuie să meargă în altă direcție.
Această capacitate de a crea împreună se află și la baza colaborării mele cu Carlos Sarduy în The AfterSound, proiectul de jazz și teatru în care muzica nu ilustrează textul, iar textul nu încearcă să explice muzica.
În The AfterSound, am căutat un spațiu în care cele două forme de expresie să se confrunte și să se transforme reciproc. Carlos a înțeles de la început că proiectul nu avea nevoie de o coloană sonoră, ci de o prezență muzicală autonomă, capabilă să construiască sens în paralel cu scena.
A lucra cu el înseamnă să accepți că muzica va modifica structura pe care credeai că o cunoști.
Textul poate avea o durată, un ritm și o intenție. Dar, atunci când intră trompeta lui Carlos Sarduy, toate acestea trebuie să rămână vii. O pauză se poate prelungi. O propoziție poate căpăta altă greutate. Un final poate înceta să mai fie final, deoarece muzica deschide încă un spațiu după ultimul cuvânt.
Aceasta nu este imprevizibilitate gratuită. Este libertatea unui artist care înțelege construcția atât de bine, încât își poate permite să o pună în pericol.
Cele trei seri de la Recoletos au confirmat pentru mine ceea ce colaborarea noastră artistică îmi arătase deja: Carlos Sarduy nu interpretează jazzul ca pe o lume deja existentă.
O construiește în fața ta.
O construiește din sunet, tăcere, ritm, memorie și reacția celorlalți muzicieni. Apoi o lasă să dispară odată cu ultima notă, fără să încerce să o conserve artificial.
Tocmai de aceea fiecare concert este unic. Nu pentru că aceasta este promisiunea obișnuită a afișelor, ci pentru că muzica improvizată nu poate fi repetată fără să devină altceva.
Am fost prezent la toate cele trei concerte de la Recoletos Jazz Madrid. Le-am trăit ca spectator, ca prieten și ca partener al lui Carlos Sarduy într-un proiect care mi-a arătat cât de mult se poate schimba teatrul atunci când muzica nu acceptă să rămână în fundal.
Madridul a avut, în acele seri, pentru mine, forța adevărată a jazzului: nu a repetat o lume deja existentă. A construit-o în fața noastră și a lăsat-o să dispară odată cu ultima notă.
Dar nu înainte de a schimba ceva în cei care au ascultat.
Unele seri se încheie. Altele rămân.
Prietenia păstrează ceea ce scena nu poate repeta.
Andrei Slăvuțeanu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
