Călătorii care deţin un card contactless îl pot reîncărca, începând de miercuri, prin intermediul a 210 automate de vândut cartele, amplasate pe Magistralele 1, 2, 3 şi 5, informează Metrorex.
Serviciul este funcţional în aproape toată reţeaua de metrou, mai puţin la automatele amplasate în staţiile de pe tronsoanele Gara de Nord 2 – Străuleşti şi Nicolae Grigorescu 2 – Anghel Saligny.
„Această nouă funcţionalitate va permite călătorilor să consulte şi/sau să reîncarce pe cardurile contactless Metrorex titlurile de călătorie care au fost încărcate anterior pe cardurile deţinute de călători, conform indicaţiilor din meniul automatelor de vândut cartele. La automatele de vândut cartele nu se pot reîncărca titluri de călătorie cu reducere. Metrorex asigură această modalitate de reîncărcare a cardurilor contactless prin intermediul a 210 Automate de Vândut Cartele, amplasate pe Magistralele 1, 2, 3 şi 5”, au transmis reprezentanţii Metrorex.
Potrivit sursei citate, implementarea noului serviciu reprezintă un rezultat important care oferă, astfel, călătorilor facilităţi moderne de acces la metrou. AGERPRES
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.