Bucureștiul și-a construit, în ultimele decenii, propriile orașe interioare. Au magazine, restaurante, cinematografe, parcări, aer condiționat și pază. Le numim malluri.
În cele mai mari zece centre comerciale ale Capitalei funcționează aproximativ 1.600 de magazine. Vânzările anuale sunt estimate la trei miliarde de euro.
Cifra este impresionantă. Dar spune și o poveste despre felul în care folosim orașul.
La mall mergem să cumpărăm, firește. Dar mergem și să ne întâlnim cu prietenii, să ne plimbăm, să mâncăm sau pur și simplu să petrecem câteva ore. Un spațiu comercial a preluat o parte dintre funcțiile pe care, cândva, le îndeplineau strada, piața publică și promenada.
Nu este nimic greșit în existența mallurilor. Problema începe atunci când alternativa din afara lor devine tot mai puțin atrăgătoare.
Un trotuar ocupat de mașini, o piață fără bănci, o stradă fără copaci sau un spațiu public în care nu ai unde să te oprești nu pot concura cu un interior bine întreținut, climatizat și luminat.
Mallul este administrat ca să atragă oameni. Spațiul public ar trebui administrat ca să le aparțină.
Diferența este esențială.
Într-un centru comercial, aproape totul este organizat în jurul consumului. Pe o stradă bună, într-un parc sau într-o piață bine amenajată, poți să stai, să privești, să vorbești, să citești, să nu faci nimic.
Și nu trebuie să cumperi nimic pentru asta.
Poate că adevărata întrebare nu este de ce bucureștenii merg atât de des la mall, ci ce ar trebui să ofere Bucureștiul pentru ca oamenii să-și dorească să petreacă mai mult timp și în orașul de afară.
Un oraș nu ar trebui să fie mai primitor în interiorul magazinelor decât pe propriile străzi.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
