București, 1935. Cadru inedit în fața Ateneului Român: un cuplu de ceea ce azi s-ar numi „globe trotters”, dar motorizați, este primit în capitala României după un tur prin 55 de țări realizat cu un automobil Ford din prima generație. Fiecare punct pe hartă e marcat printr-un abțibild pe mașină.
În anii ’30, majoritatea populației nu călătorea nici măcar în interiorul, darămite în afara țării, deci cuplul de aventurieri părea cu atât mai exotic, pentru că ajunsese în atâtea locuri din 4 continente între 1923-1935.
În zilele noastre, ar fi considerați influenceri și brand ambassadors.
Cât privește fundalul, gardul și grădina Ateneului păstrau încă amenajarea originală de la 1888, când a fost inaugurată clădirea-simbol. În a doua parte a anilor ’30, spațiul a fost redefinit într-un stil mult mai simplu, menținut și în deceniile postbelice: gardul a fost redus la înălțimea unei borduri și grădina a devenit o esplanadă cu gazon. Gardul din prezent e o replică din anii ’90 a gardului original, dar inexactă, iar amenajarea grădinii e mult inferioară celei originale, deși ar trebui să fie un exemplu de peisagistică.

foto: arhiva Agerpres
de Raiden
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
