Ne-am obișnuit, în ultimii treizeci de ani cu două constante ale administrației publice locale bucureștene. Sunt două „operațiuni” multi-iubite, indiferent de primarul aflat, vremelnic, în funcție – „Operațiunea Panseluța” și „Operațiunea Bordura”.
Nu se repară gropile de pe carosabil, în multe locuri, pe banda întâi, la bordură, acolo unde opresc mijloacele de transport în comun, asfaltul face valuri, ca o mare pe timp de furtună.
Trotuarele, chiar și în zonele centrale, sunt pline de gropi, de șanțuri trase care încotro și astupate aiurea, de tot felul de capete de țevi retezate la un centimetru- doi de sol- sunt adevărate capcane pentru bucureșteni.
În general infrastructura pietonală și cea de transport în comun sunt de-a dreptul ostile persoanelor cu necesități speciale de deplasare. Și nu e vorba doar de către cei care folosesc un scaun rulant, ci și de persoanele vârstnice, despre mămicile sau bunicile cu copii în cărucior sau persoane care au un bagaj mai mare.
În schimb, în loc să investească în reabilitarea infrastructurii rutiere, pietonale și de transport în comun, Municipalitatea schimbă bordurile.
Le scoate pe cele de piatră, care au durat 50-60 de ani pentru a le înlocui cu unele de ciment.
Desigur, noile borduri sunt mult mai bune, pentru că se vor ciobi imediat ce va parca cineva o mașină cu roata pe ele și, anul viitor, vor trebui schimbate din nou.
Cât despre modul neîngrijit în care se desfășoară borduriada pe un bulevard din centru – Lascăr Catargiu, și acesta e ceva obișnuit. Pământ uscat răscolit, din care se ridică praful, la fiecare adiere de vânt, maldăre de ciment și de borduri lăsate pe unde au apucat constructorii, trotuare sparte în toate direcțiile și niciun segment finalizat.
O mențiune specială merită trotuarul din fața Magazinului „Unirea”. Aici, Administrația Străzilor București (ASB), din subordinea Primăriei Capitalei, a scos pavelele „ilegale” puse de Primăria Sectorului 3, și a lăsat în urmă praf, mizerie și niște garduri cu inscripții care ne anunță că este o lucrare a ASB.
Dar, de lucrat, nu lucrează nimeni!
sursa- bucurestifm.ro
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.