Mulți se întreabă, pe bună dreptate, de ce presa, „a patra putere în stat”, nu se uită mai atent la ce face administrația Gabriela Firea (PSD) la București. E vorba despre presa mainstream, audio-vizual, că în online găsești niște investigații, dar per total, mass media e foarte îngăduitoare cu primarul general al capitalei. Care e treaba? Poate ai văzut câte reclame se pompează mai ales la TV, despre realizările glorioase ale PMB („consolidări” de clădiri, demararea/finalizarea unor lucrări de infrastructură, înnoirea parcului auto STB etc.), ASSMB (dotările „SF” ale spitalelor din subordinea PMB), promovarea agresivă a unor evenimente de-ale lui Firea (ceremonii, serbări etc.), toleranța inexplicabilă pentru abaterile grave de la ce ar trebui să fie conduita unui viceprimar ín cazul lui Aurelian Bădulescu etc.
Reclamele și promovarea costă bani. Mulți bani, în acest caz din bugetul capitalei. Administrația Firea pompează sume importante în acest tip de PR, sume care sunt incluse în proiecțiile financiare ale trusturilor de presă și în baza cărora se pot face achiziții, angajări etc. E cunoscută aversitatea Gabrielei Firea pentru critici, deci presa mainstream nu va mușca mâna care o hrănește, că dispar reclamele, dispar bănuții. Așa se face treabă, sărakilor. Deci, PMB e stunning & brave. E similar cu „ajutorul” dat de Guvernul Orban (PNL) presei în perioada pandemiei, de fapt se poate interpreta ca o cumpărare a tăcerii la modul general și promovarea mai accentuată a versiunii oficiale.
Mai băgați un ochi aici, că din 2007 încoace zicem pe bune pe pagina asta, de la Videanu la Oprescu și acum la Firea, posibil Nicușor Dan next. Cert e că un al doilea mandat al Gabrielei Firea la PMB ar însemna perpetuarea caracatiței din administrația publică locală bucureșteană care în momentul de față nu-l are pe cetățean la centru. Rotația puterii e benefică și necesară.
de Raiden
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.