[HOTELUL HUGUES / RIEGLER]

Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), serviciu public de interes local cu personalitate juridică, finanțat din subvenții de la bugetul Bucureștiului, din venituri proprii și din bugetul de stat, care are ca obiectiv reducerea riscului seismic al construcțiilor vulnerabile din București, anunță că, în cadrul Programului de Refacere a Fațadelor, a „reparat” mobilul din Calea Victoriei nr. 54, fostul Hotel Hugues. Sună bine până vezi pozele care însoțesc postarea. Hai să vedem ce-i cu clădirea asta, cum a evoluat și cum au batjocorit-o autoritățile locale în prezent:

► 1856-1860: belgianul Donat Hugues, specialist culinar, introduce trufele pe meniul restaurantelor bucureștene și ridică Hotelul Hugues pe Podul Mogoșoaiei (din 1878, Calea Victoriei), la Piața Teatrului (denumită după Teatrul Național de vizavi, deschis în 1852 și oficializat în 1864), între hotelurile Broft (viitor Continental) și Englez. Restaurantul Hugues devine unul dintre cele mai frecventate și pionierează bucătăria franțuzească în capitală (foto 1870: A. M. Baer)

► c. 1890: după aproape 30 de ani de hegemonie, stabilimentul e cumpărat de rivalii de la Hotelul și Restaurantul „Iordache Ionescu” de pe str. Covaci, din centrul vechi și e redenumit Hotel de Paris.

► c. 1900: celebrul cofetar Georges Riegler preia afacerea, iar hotelul e redenumit corespunzător, Hotel Riegler.

► anii ’20: Hotelul Riegler păstrează, suprinzător, aspectul de secol 19, cu influențe neogotice, anacronice deja. I se adaugă un etaj și e mansardat, dar în contrast total cu avangarda art déco a epocii, fațada e refăcută în stil belle époque, perioadă care se încheiase odată cu Primul Război Mondial. Sau poate proiectul a fost întârziat de război. Se păstrează doar balconul central, clădirea capătă frontispiciul pe care scrie mare „Riegler” și dedesubt apare un ornament pe care e montată stema regală a României, Riegler fiind furnizor al casei regale.

► anii ’30: Hotelul Riegler devine parte integrantă a frontului principal de clădiri de pe Calea Victoriei, la Piața Teatrului, însă nu mai are succesul de altădată. Apar hoteluri mai moderne și mai mari, cu care nu poate concura.

► 1944: Piața Teatrului e bombardată de germani pe 23-24 august. E vizat Palatul Telefoanelor, de peste drum. Hotelurile Continental și Riegler sunt și ele atinse. Teatrul Național e distrus în mare parte. Mansarda și ultimul etaj ale Hotelului Riegler sunt afectate grav.

► c. 1950: Hotelul, naționalizat după instalarea regimului comunist, devine simplu imobil de apartamente administrat de IAL (Întreprinderea de Administrare Locativă, ulterior ICRAL, Întreprinderea de Construcții, Reparații și Administrare Locativă), care-i redă înălțimea de dinaintea războiului dar îi reface fațada într-o manieră austeră. Balconul central nu reapare, clădirea devine anonimă.

► 1954: se observă că vechiul nivel al mansardei e separat de restul etajelor de o cornișă (foto: arhiva Agerpres)

► 1977: fațada fostului hotel nu mai are absolut niciun element distinctiv, chiar și cornișa refăcută după război a dispărut (foto: Bucureștiul în imagini)

► după 1990: clădirea nu redevine hotel, iar fațada postbelică devine tot mai gri, mai degradată, parazitată de cabluri și aparate de aer condiționat. Ferestrele vechi sunt înlocuite de geamuri termopan inestetice (foto de dinainte de 2020: AMCCRS)

► 2020: AMCCRS „repară” în doar câteva luni, heirupist și revoltător, fațada fostului Hotel Hugues/Riegler, doar o spoiește în gălbui (aparent singura culoare folosită de autorități), lasă aparatele de aer condiționat la locul lor și nu uniformizează ferestrele, rămân aceleași termopane jalnice. O lucrare dezamăgitoare, o șansă ratată de a reda o fațadă emblematică din fosta Piață a Teatrului orașului și locuitorilor (foto 2020: AMCCRS)

IMPORTANT: fostul Hotel Hugues/Riegler nu e pe lista monumentelor istorice, AMCCRS spune că Ministerul Culturii nu a avizat refacerea fațadei cum arăta înainte de război, dar refuză să spună dacă a cerut Ministerului clasarea. AMCCRS precizează că a efectuat doar „lucrări de reparații și refacere a actualei fațade, nu o refacere a fațadei distruse în urmă cu peste 70 de ani”, deși imobilul e în zonă protejată, între două clădiri clasate: Hotelul Continental, restaurat excelent (de privați) și fostul Hotel Englez, cu fațada în refacere la acest moment. Referitor la culoarea actuală, AMCCRS menționează că a fost decisă de „un arhitect atestat de Ministerul Culturii, împreună cu comisia zonală a monumentelor istorice”, dar refuză să dea numele arhitectului când e întrebată de cetățeni.

E bine că Primăria, prin instituțiile din subordine, s-a apucat de consolidări și refaceri de fațade, e ceva ce administrațiile precedente n-au avut pe listă, dar problema e cu calitatea serviciilor. Lucrările sunt pe repede-nainte, clădirile sunt spoite în ultimul hal și arată ieftin. Uneori se inventează ornamente de fațadă care n-au existat înainte, alteori nu se refac ornamente deloc, în unele cazuri se spoiesc ornamente de piatră, iar culorile sunt, în cele mai multe cazuri, alegeri nefericite. Cultură la kil pentru mase: de la depărtare arată drăguț clădirea spoită. Băgăm apoi reclame masiv la TV să arătăm ce preocupați suntem, totul ok. Dar nu e ok. Autoritățile locale, cu concursul sau lipsa de implicare a celor centrale, mutilează clădiri emblematice ale capitalei și, din nefericire, populația nu e suficient de interesantă sau educată pentru a contesta și a sancționa aceste practici nocive.

Am scris și despre vecinul fostului Hotel Hugues/Riegler, fostul Hotel Englez, a cărui fațadă se scurgea și picau bucăți din cornișa clădirii peste pietonii de pe trotuar până să intre-n aceeași „refacere”. Să vedem ce iese.

de Raiden

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.