[CATEDRALA NEAMULUI] Ziua Sfântă a Sfințirii Catedralei Naționale s-a pogorât asupra noastră! Mântuirea vine în tranșe: azi prima tranșă, iar lichidarea în 2024, când cică se finalizează construcția. Binecuvântat fie Fructul!
Aici la Rezistența Urbană si Bucuresti City News discutăm despre catedrală de când ne-am lansat, din 2007. Atunci, premierul Călin Popescu Tăriceanu (ex-PNL, azi ALDE) punea piatra de temelie cu patriarhul Daniel în spatele Casei Poporului. 11 ani mai târziu, după tone de bani publici dați de asministrația centrală și administrațiile locale din toată țara dar mai ales de la București, Biserica Ortodoxă Română (BOR) are fortăreață. Daniel e primit și felicitat de președintele Iohannis (ex-PNL) iar premierul Viorica Dăncilă (PSD) și membri ai Guvernului asistă la sfințire. Toate partidele aflate la putere în anii ăștia au susținut necondiționat un proiect costisitor, faraonic, hidos, inutil și de-a dreptul luxos, într-o țară cu sărăcie cruntă peste tot.
Faptul că această catedrală e aproape gata arată cine are cu adevărat puterea în România. Nu oamenii de rând care votează, nu politicienii din toate partidele ajunși pe funcții, ci BOR. Biserica poate face ce vrea, când vrea, unde vrea, cu ignorarea legii și a bunului-simț. BOR nu plătește impozite pe nenumăratele terenuri și clădiri pe care le deține, activitățile comerciale pe care le desfășoară (vânzare de item-uri bisericești, circuite turistice, televiziune și radio proprii etc.) nu sunt verificate și în pofida separației bisericii de stat (România este republică, implicit stat laic), puterea politică aservită BOR alocă periodic fonduri care ar putea fi direcționate spre prioritățile reale ale țării. De atâta grijă pentru catedrală autoritățile au lăsat de izbeliște spațiul urban vecin .
Ipocrizie maximă: după tragedia de la clubul Colectiv din 2015, patriarhul Daniel a spus că tinerii trebuie să meargă „la biserică, nu la club” .
Daniel și BOR vor glorie după înfrângerea usturătoare de la referendumul din 2018 pentru redefinirea familiei, un eșec răsunător. BOR încalcă legea, pune viața oamenilor în pericol și organizează sfințirea cu catedrala încă în șantier.
Mai mult, clopotele catedralei se vor auzi în jumătate din București, dar mai ales în blocurile de vizavi de construcție. Nimeni n-are o problemă cu asta .
Într-o realitate alternativă în anul 2018, lucrurile ar sta așa:
1. Referendum pentru modificarea Constituției în sensul includerii sintagmei „stat laic”, pentru a pune capăt interpretărilor.
2. Abrogarea imediată a Legii Cultelor, sistarea finanțării cultelor religioase de către stat. Biserica să se autofinanțeze, ca în Franța. de exemplu. Preoții să nu mai aibă statut de angajați la stat și să nu mai ia salarii din bani publici. Statul ar sprijini în continuare restaurarea monumentelor religioase de patrimoniu.
3. Abrogarea hotărârilor de Guvern care au dat BOR terenul și clădiri cu toptanul, nemeritat, după 1990. Cap de listă: Palatul Adunării Deputaților (vechiul Parlament) din dealul Patriarhiei, care n-a fost niciodată al BOR.
4. Începerea impozitării terenurilor și clădirilor deținutre de BOR, cum e cazul cetățenilor de rând și a oricărei entități din România.
5. Reglementarea activităților comerciale ale BOR.
6. Interzicerea prozelitismului religios în școli, transformarea religiei în materie exclusiv opțională cu accent pe istoria religiilor, diversitatea cultelor și toleranța față de alte opțiuni religioase sau lipsa opțiunii religioase. Eliminarea simbolurilor religioase din școlile de stat.
Desigur, punctele de mai sus sunt o utopie și niciunul dintre ele nu va deveni realitate cât timp BOR se menține în topul încrederii. Realitatea tristă e că BOR, în loc să fie un factor unificator, propagă dezbinare, ură, discriminare și se împotrivește în general progresului societății, pentru că asta înseamnă diminuarea influenței BOR, implicit scăderea încasărilor. Sunt calcule reci, de business, dar patriarhul Daniel a reușit să profitabilizeze ca niciodată această entitate.
Tu cum ți-ai petrectut sfințirea Catedralei Neamului?
de Raiden
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.