Primăria Capitalei a anunţat, miercuri, demararea unui program de montare a 85 de camere de ultimă generaţie cu senzori de detecţie.

„Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti S.A., a demarat un program de îmbunătăţire a detecţiei şi managementului traficului din Capitală prin instalarea, într-o primă fază, a unui număr de 15 camere cu senzori de detecţie. (…) În etapa următoare, toate cele 70 de camere de acest tip, instalate în anul 2008, vor fi înlocuite”, se arată într-un comunicat al PMB, transmis AGERPRES.

Primele 15 camere moderne au fost instalate la intersecţia străzii 11 Iunie cu bulevardul Regina Maria, intersecţia Calea Moşilor cu strada Hristo Botev şi intersecţia Calea Moşilor cu strada Doctor Paleologu.

„Dispozitivele, denumite TrafiCam, identifică şi contorizează autovehiculele care se deplasează într-o intersecţie. Datele înregistrate sunt transmise apoi către Sistemul de Management al Traficului Bucureşti, care ajustează dinamic timpii semaforici. Mai exact, semaforul va afişa culoarea verde pentru o perioadă mai mare de timp pe direcţia cea mai aglomerată, pentru a permite traversarea intersecţiei unui număr cât mai mare de conducători auto”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti modernizează permanent echipamentele de semaforizare din Capitală. Au fost instalate, în numai 11 luni, 629 de semafoare noi, au fost montaţi 129 de stâlpi, 64 de camere video, 38 de dispozitive de comandă pentru pietoni şi aproape 300 de dispozitive acustice pentru nevăzători la trecerile de pietoni semaforizate. AGERPRES