8.1 C
București
joi, decembrie 12, 2024

PMB: Au început lucrările la pista de biciclete de pe segmentul delimitat de bd. Regina Elisabeta şi Splaiul Independenţei

Primăria Capitalei anunţă că au început lucrările la pista de biciclete de pe Calea Victoriei, pe segmentul delimitat de bd. Regina Elisabeta şi Splaiul Independenţei.

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, PMB, prin Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA şi Compania Municipală Managementul Traficului, a demarat lucrările de execuţie a proiectului „Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Municipiului Bucureşti”, pe segmentul Calea Victoriei (delimitat de bd. Regina Elisabeta şi Splaiul Independenţei).

Acest segment, conform sursei citate, face parte din traseul 3 al proiectului: Calea Victoriei – Pod Naţiunile Unite – Splaiul Independenţei – Pod Grozăveşti – bd. Mihail Kogălniceanu – bd. Regina Elisabeta.

Pentru realizarea pistei pentru biciclete se vor institui restricţii pe banda 3 a sensului de mers dinspre bd. Regina Elisabeta, cu asigurarea a două benzi de circulaţie pe acest sens, respectiv cu asigurarea unei benzi de circulaţie pe sensul dinspre Splaiul Independenţei, până la intersecţia cu str. Mihai Vodă.

Lucrările executate în această perioadă presupun frezarea stratului carosabil, montarea de borduri din granit, aducerea la cotă a căminelor şi gurilor de scurgere existente pe viitorul traseu, lucrări de canalizaţie pentru montarea semafoarelor pietonale şi de biciclişti, asfaltare, realizarea de marcaje longitudinale şi transversale, precum şi semnalizare temporară, precizează PMB.

Conform comunicatului, durata realizării acestui segment este de 31 de zile, începând de luni (4 noiembrie), iar costul lucrărilor de proiectare şi execuţie este în valoare de 1.249.380 de lei, inclusiv TVA.

În ceea ce priveşte celelalte două tronsoane aferente traseului 3, urmează obţinerea autorizaţiei de construire, condiţionată de închiderea celorlalte lucrări aflate în desfăşurare şi de obţinerea avizului de la Brigada Rutieră, precizează PMB.

Având în vedere avizul Brigăzii Rutiere, lucrările la cele patru trasee vor fi executate etapizat, pe fiecare tronson în parte, în funcţie de finalizarea altor proiecte aflate momentan în desfăşurare, respectiv reabilitarea colectoarelor principale de canalizare, reabilitarea malurilor râului Dâmboviţa şi realizarea parcajului subteran în zona Decebal, informează Municipalitatea.

PMB menţionează că o să continue procedurile privind realizarea tuturor traseelor din proiect, etapa de proiectare tehnică fiind încheiată pentru toate cele trei trasee.

În ceea ce priveşte traseul 1, tronsonul 1 (Piaţa Victoriei – bd. Aviatorilor – bd. Beijing – str. Nicolae Caranfil – Şos. Pipera), lucrările de infrastructură au fost deja finalizate, iar lucrările de semnalizare se vor demara după semnarea contractului cu ofertantul câştigător al licitaţiei. Procedura de achiziţie pentru lucrările de semnalizare a fost contestată la Tribunalul Bucureşti, care a respins contestaţia ca fiind neîntemeiată, se arată în comunicatul citat.

Pentru traseul 1, tronsonul 2 (bd. Constantin Prezan – Şos. Kiseleff – Piaţa Presei Libere), s-a realizat proiectul tehnic şi urmează să fie demarată procedura de atribuire pentru execuţia lucrărilor.

La traseul 2 (Piaţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – Şos. Ştefan cel Mare – Şos. Mihai Bravu) se caută noi soluţii pentru reconfigurare.

În ceea ce priveşte traseul 4 (bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei – bd. Unirii – bd. Decebal – bd. Basarabia – Stadionul Naţional) urmează obţinerea autorizaţiei de construire şi emiterea ordinului de începere pentru lucrările de execuţie, menţionează PMB. AGERPRES/

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie