Am intrat în scara blocului hotărât. E un bloc din 1963. Luasem din Moghioroş, pe lângă una-alta, şi un braţ de fân pentru calul de la etajul 3. (Există un mic tăpşan chiar în dosul pieţei, la şcoala 164; e un fân excelent). Calul s-a bucurat. Se retrăsese deja la uşa ghenei. Am coborât apoi şi am sunat la uşa din dreapta scărilor. Fata, când m-a văzut, şi-a reprimat impulsul de a se uita în sus a lehamite. Însă acum eram decis: n-am renunţat. Am întrebat-o iarăşi dacă este sigură că vrea să rămână la Facultatea de Inginerie Mecanică, Megarică și Mecatronică. Da. La aia din Splaiul Independenţei, sector 6, Bucureşti? Da. Şi nu te-ai gândit că ai numai 19 ani? Ba da. Şi? Nu te-ai gândit că, la 19 ani, te duci la Facultatea de Inginerie Mecanică, Megarică și Mecatronică? Ba da. La aia din Splaiul Independenţei, sector 6, Bucureşti? Exact.

Mi se părea incredibil. Mecanică! Megarică! Şi Mecatronică!

Era pur şi simplu dincolo de puterea mea de înţelegere.

Până la urmă, a trebuit să abandonez. Unele fenomene sunt inexplicabile. Ca să mă liniştesc, am zăbovit cam 45 de minute la palavre cu calul de la etajul 3.

 

(De Sebastian Grama)