Săptămâna aceasta am reîntâlnit un om pe care nu-l mai văzusem de ani de zile.
Și am primit un feedback simplu, dar care a rămas cu mine:
„Nu îmi vine să cred cât te-ai schimbat…”
Mi-am dat seama că nu timpul a făcut diferența. Schimbarea a venit din voință și din munca cu mine.
Poate că textul acesta pornește de aici.
Dintr-o oglindă venită din afară, care m-a dus mai aproape de interior.
Ce se schimbă cu adevărat nu este doar felul în care arătăm, ci felul în care ne așezăm în noi înșine.
Și poate că textul acesta ajunge la tine exact acolo unde ești, indiferent cine ești și ce poveste duci.
Pentru că, uneori, cele mai vizibile schimbări sunt cele care au început în tăcere și au avut nevoie de timp.
Trăim într-un spațiu în care frumusețea pare măsurabilă, comparabilă, evaluată.
Standardele online nu doar că ne arată cum „ar trebui” să arătăm, ele introduc subtil o tensiune internă, o tensiune între corpul real și corpul idealizat.
Între ceea ce suntem și ceea ce ni se sugerează că ar trebui să devenim pentru a fi validați.
Dintr-o perspectivă psihodinamică, relația cu propriul corp nu este niciodată doar despre estetică. Este despre relația timpurie cu privirea celuilalt, despre cum am fost văzuți, conținuți, acceptați. Corpul conține afecte precum : rușinea, dorința de a fi dorit, teama de respingere, nevoia de a aparține.
Când standardele exterioare devin prea rigide, ele pot activa un mecanism subtil de alienare, nu ne mai trăim corpul din interior, îl privim disociat, ca pe un obiect care trebuie ajustat. Începem să ne raportăm la noi printr-o privire critică internalizata, ii privim evaluativ.
Și aici apare ruptura.
Corpul nu mai e locuit, e controlat.
Nu mai e ascultat, e disciplinat.
În timp, această relație poate deveni o corvoadă. Pentru că orice distanțare de propriul corp vine cu o pierdere de vitalitate. Frumusețea exterioară nu dispare brusc, dar începe să se rigidizeze, să-și piardă fluiditatea, expresivitatea. Devine corectă, dar nu vie.
Paradoxul este că tocmai încercarea de a atinge un ideal poate „șterge” ceea ce este autentic frumos.
Psih. Anca Elena Boalcă
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
