Suntem martorii unui experiment condus de oameni preocupati de inmultirea banilor, iar Cupa Mondiala este vehiculul.
Acum, cand s a cernut prin sita turneului final gramada de echipe invitate de boardul FIFA, intelegem mai bine doua axiome:
1. Lacomia nu are o valoare absoluta
2. Valoarea unui produs depinde de calitatea acestuia
Seful FIFA – un om crescut in cultura Havelange si cizelat in mandatul elvetianului Blatter (suveranii unui sport mondial care excela in materie de aranjamente financiare), a avut mentori buni. Malefici, burdusiti de scheme si tactici de inmultire a beneficiilor pentru companionii lor din Comitetul executiv.
Sub masca zambitoare a altruistului care dezvolta un fenomen mondial – acolo unde saracia nu permite sanse egale cu bogatii din Europa – s au adunat de la aceiasi „bogati” sume imense.
Intentia nobila a fost cresterea competitiei in mod natural. Talentele sunt distribuite egal, nu i asa?
Ce nu poate explica un tip ca Infantino este axioma a doua. Oamenii se nasc egali, primesc sanse egale, dar calitatea nu se obtine numai prin bani. Oricine poate sa si propuna sa fabrice o masina de top, o echipa sportiva de elita sau un guvern eficient, dar asta nu depinde de vointa unui om de afaceri. Sau a unui Comitet Executiv. Doar o natiune poate investi din banii sai in calitatea umana a tuturor membrilor societatii.
Fotbalul european nu este cel mai bun fiindca tarile continentului sunt bogate si pot fi o vaca de muls pentru restul lumii.
Motivele sunt rigoarea, stiinta, perseverenta si viziunea celor care si au propus un scop: sa dezvolte o afacere benefica pentru societate in ansamblu, nu doar pentru niste proprietari de bunuri si servicii.
Ce vedem acum este dovada ca nu poti pacali la infinit lumea cu termeni ideologizati, precum diversitate si incluziune, luand de la cei care investesc din avutia nationala si transferand altora care nu vor construi niciodata un astfel de ecosistem national.
Argentina si Brazilia nu sunt tari bogate, dar au reusit sa castige de multe ori Cupa mondiala. Ele sunt exemplul ca nu de transferuri de bani are nevoie fotbalul, ci de un transfer de pasiune si, eventual, un model de afacere.
Pana de curand, Elvetia -o tara bogata – avea un nivel scazut la fotbal. Dar cand autoritatile au investit atentie si fonduri in sportul de masa s a vazut evolutia.
Invers, la noi, lipsa unui masterplan, furtisagurile locale si o viziune axata pe supravietuirea FRF a produs o involutie.
Asadar, lectia pentru Infantino si ai lui trebuie sa fie urmatoarea: ei nu sunt Dumnezeul fotbalului. Nu decid cum creste fenomenul in tarile lumii. Si nu ajuta cu nimic sa iei de la cei care produc valoare si sa le dai altora care n au un plan de tara.
Presupun insa ca FIFA continua in spiritul Havelange sau Blatter: facem bani pentru noi si spunem ca i dam la saraci ca sa devina competitivi.
Asa ca, sa nu ne facem iluzii, peste patru ani vor fi si mai multe echipe exotice invitate la turneul final. Iar candva cineva, poate chiar Infantino, va prelua modelul de la UEFA: pentru ca nu putem dilua la infinit calitatea, unii merg in liga mare, iar altii unde le este locul (din clasamentul oficial).
Claudiu Lucaci
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
