Începând de luni, 3 octombrie, ora 19:00, Fundația Calea Victoriei îți propune o incursiune în trecutul umanităţii, aşa cum a fost acesta surprins în cadrul cărţilor de la Geneză până la ultima carte a Regilor. Vino să descoperi profunzimea biblică şi caracterul încă actual al scrierilor Vechiului Testament, la cursul online Cum să citim și să înțelegem Vechiul Testament cu Victor-Lucian Georgescu, teolog și preot ortodox.
De-a lungul celor cinci întâlniri vei explora:
1. Geneza, Exodul
2. Leviticul, Numerii
3. Deuteronomul, Iosua
4. Judecători, 1-2 Samuel
5. 1-2 Regi
Te vei întâlni cu personaje biblice emblematice, precum Adam şi Eva, Avraam şi Sara, Iacob, Iosif, Moise şi Aaron, Ilie şi Elisei, care au amprentat în mod ireversibil memoria umanităţii, literatura şi artele.
Elaborată cu o deosebită măiestrie literară şi teologică, naraţiunea din prima parte a Bibliei debutează în cartea Genezei şi se termină în a 2-a carte a Regilor. Ea surprinde istoria umanităţii într-o manieră simetrică, începând în răsărit, cu primul cuplu uman şi încheindu-se tot în răsărit, cu israeliţii deportaţi în părţile Babilonului.
Libertate şi robie, bucurii şi întristări, reuşite şi eşecuri, nădejde şi deznădejde, sunt numai câteva dintre stările pe care israeliţii le vor cunoaşte – de la formarea lor ca popor ales de Dumnezeu la călătoria tumultuoasă spre Ţara Făgăduinţei şi stabilirea în ea, până la distrugerea, rând pe rând, a celor două regate israelite, deportarea poporului şi revenirea la o nouă formă de îngrădire a libertăţii.
Mai multe despre acest curs și înscrieri găsiți aici.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.