Editorial | Andrei Slăvuțeanu
Bucureștiul are o viață culturală intensă. Uneori, atât de intensă încât nu mai avem timp să înțelegem ce se întâmplă cu ea.
Festivaluri, expoziții, concerte, lansări de carte, spectacole independente. Aproape în fiecare zi există undeva un eveniment care merită atenție. Afișele circulă, organizatorii anunță premiere, publicul este invitat să participe. La sfârșit se numără spectatorii, se publică fotografiile și, eventual, se mulțumește partenerilor.
A doua zi, fiecare începe pregătirea următorului eveniment.
Am ajuns să confundăm viața culturală a unui oraș cu programul său de manifestări. Este o diferență importantă, pe care o ignorăm cu o ușurință surprinzătoare.
Un festival poate fi excelent fără să producă vreo schimbare durabilă în comunitatea care îl găzduiește. O expoziție poate aduna sute de vizitatori și să dispară fără urmă din conversația culturală. Un spectacol poate avea toate locurile ocupate, în timp ce artiștii care l-au realizat nu știu dacă își vor permite să continue proiectul.
Succesul unei seri nu spune mare lucru despre sănătatea unui întreg sistem cultural.
În București, instituțiile publice și inițiativele independente funcționează în condiții foarte diferite. Primele beneficiază, în general, de o infrastructură și de o anumită continuitate administrativă. Celelalte depind adesea de finanțări punctuale, spații închiriate, parteneriate fragile și de o cantitate considerabilă de muncă insuficient remunerată.
Asta nu înseamnă că instituțiile publice sunt lipsite de dificultăți sau că orice inițiativă independentă merită automat susținută. Calitatea artistică, responsabilitatea financiară și relevanța publică trebuie evaluate peste tot. Dar diferența de acces la resurse influențează profund ceea ce ajunge să vadă publicul.
Un artist independent poate avea o idee extraordinară și niciun loc în care să o prezinte. Un spectacol reușit poate fi jucat de două ori, apoi abandonat din motive economice. O colaborare internațională poate exista artistic, dar să devină imposibilă administrativ.
Aceste pierderi nu apar în statisticile despre numărul evenimentelor organizate într-un an.
Mă preocupă mai ales absența continuității. Finanțăm producția unor proiecte, dar discutăm insuficient despre viața lor ulterioară. O premieră este considerată un rezultat. Câte reprezentații urmează, în câte cartiere ajunge spectacolul, dacă publicul se poate reîntâlni cu el peste un an sunt întrebări care merită aceeași atenție.
În multe situații, valoarea unei creații se descoperă abia după ce entuziasmul premierei a trecut.
Există și o problemă a geografiei culturale. Bucureștiul nu se termină la Universitate, Romană sau în Centrul Vechi. Milioane de oameni își desfășoară existența în cartiere în care accesul la anumite forme de cultură presupune deplasări, cheltuieli și timp. Pentru o familie care locuiește la periferie, participarea la un spectacol nu este neapărat o decizie spontană.
Ar fi interesant să știm cât din oferta culturală finanțată public ajunge efectiv în aceste cartiere. Câte proiecte sunt gândite pentru comunități care nu frecventează în mod obișnuit instituțiile culturale și câte repetă, an după an, traseele deja cunoscute?
Nu pledez pentru distribuirea mecanică a spectacolelor prin toate sectoarele. Publicul nu se formează prin simpla instalare a unei scene. Este nevoie de programe recurente, comunicare locală, accesibilitate și parteneriate construite în timp.
Un eveniment gratuit poate atrage curioși. O relație culturală se construiește mult mai greu.
Din acest motiv, administrațiile ar trebui să privească finanțarea culturii și ca pe o investiție în capacitatea orașului de a produce și păstra creație artistică. Spații accesibile pentru repetiții, săli care pot fi folosite de operatori independenți, programe multianuale pentru proiectele evaluate pozitiv și reguli clare de acces la infrastructura publică ar avea efecte dincolo de un singur sezon.
Nu toate aceste măsuri presupun construirea unor instituții noi. Uneori este suficient să folosim mai bine ceea ce există, să publicăm condițiile de acces și să renunțăm la practica relațiilor personale ca principal mijloc de a obține un spațiu.
Nici finanțarea nu ar trebui confundată cu protejarea artiștilor de orice evaluare. Banul public presupune responsabilitate, iar proiectele trebuie să poată demonstra ce au realizat. Dar dacă singurele criterii importante devin numărul spectatorilor, vizibilitatea mediatică și cantitatea de activități, riscăm să încurajăm tocmai producția culturală rapidă, ușor de raportat și repede uitată.
Experimentul artistic, cercetarea și formarea unui public nou au uneori rezultate imposibil de măsurat după încheierea unui weekend.
Ar trebui să existe loc și pentru ele.
Bucureștiul are artiști, instituții, organizații culturale și un public divers. Are și resurse private care susțin proiecte valoroase. Ceea ce lipsește adesea este legătura dintre aceste componente, o politică suficient de stabilă pentru ca inițiativele bune să nu fie obligate să o ia de la zero în fiecare an.
Mi-aș dori să vedem mai puțină competiție pentru fotografia de la inaugurare și mai mult interes pentru ceea ce se întâmplă după plecarea invitaților.
Să discutăm despre câte creații rămân în repertoriu, câți artiști își pot continua activitatea, câte colaborări supraviețuiesc finanțării inițiale și câți bucureșteni descoperă cultura în apropierea locului unde trăiesc.
Un oraș poate avea sute de evenimente și, în același timp, o infrastructură culturală fragilă. Cele două realități pot coexista fără să se contrazică.
De aceea, înainte de a celebra încă un calendar spectaculos de manifestări, aș întreba ce anume construim prin ele.
Nu cred că Bucureștiului îi lipsesc evenimentele culturale.
Mă întreb, mai degrabă, câte dintre ele primesc șansa de a deveni parte din viața orașului.
Pentru că aplauzele durează câteva minute.
Iar cultura ar trebui să aibă o viață mult mai lungă.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
