8.1 C
București
joi, decembrie 12, 2024

Cetăţi medievale şi biserici fortificate din Transilvania, curs online la Fundația Calea Victoriei

Știai că există peste 200 de construcţii fortificate în Transilvania, fie că vorbim de cetăţi, biserici sau castele? Vino să descoperi o parte dintre ele la cursul online Cetăţi medievale şi biserici fortificate din Transilvania organizat de Fundația Calea Victoriei din 6 decembrie 2021, ora 19:00.

La cursul online în două întâlniri susținut de istoricul Anita Sterea vei afla cum oraşele transilvănene aveau ziduri de apărare, cu turnuri sau bastioane de jur împrejur, iar cetăţile, o parte dintre ele ridicate chiar la graniţă, îndeplineau rolul de apărare a provinciei. În satele din zonă vei descoperi un număr însemnat de biserici fortificate, construcţii apărute încă din secolele XII-XIII, care nu aveau doar un rol liturgic, religios. În ansamblul construit erau incluse casa parohială, şcoala sau casa de cultură. Îmbinarea între viaţa culturală, cea educaţională şi cea religioasă e prezentă în majoritatea comunităţilor trasilvănene.

O parte dintre aceste construcţii medievale ridicate de comunitatea săsească au pătruns prin valoarea lor istorică şi arhitecturală în patrimoniul universal. Au devenit monumente UNESCO, aşa cum sunt Cetatea Sighişoarei, biserica fortificată din Viscri sau biserica Biertan.

Temele celor două întâlniri de curs sunt:

1. La prima întâlnire vom povesti despre cetăţi cunoscute precum Sighişoara, Rupea, Făgăraş sau Râşnov, dar şi despre unele mai puţin cunoscute, cum sunt Cetatea Feldioara sau Cetatea Câlnic.

2. A doua întâlnire este dedicată bisericilor fortificate. Vom călători prin sate trasilvănene cu biserici fortificate, parte din patrimoniul universal de astăzi, cum sunt Biserica Biertan sau Viscri și descoperim şi alte lăcaşe de cult redate patrimoniului cultural, ca Biserica din Saschiz, Cincşor, Agnita, Cisnădioara sau Codlea.

Pe parcurs vom folosi imagini de arhivă şi contemporane.

Cursul are loc online, live, pe zoom.us. Te rugăm să ai în vedere data şi ora la care au loc întâlnirile, iar cursurile nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, vei primi un link cu ajutorul căruia vei accesa cursul pe Zoom.us.

Dacă ai întrebări sau vrei să faci cadou acest curs, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.

Lector: Anita Sterea

Dată începere: 6 decembrie 2021, ora: 19:00

Număr ateliere: 2

Frecvenţă: săptămânal, luni (o întâlnire durează 2h)

Tip: Teoretic

Cost: 160 de lei (total pentru două întâlniri)

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie