8.5 C
București
marți, noiembrie 3, 2026

6 Aprilie – Bună seara, doamnă! – Mădălina Pașol & Eduard Adam @ Palatul Bragadiru

Rețeta e așa: se ia 𝐌𝐚̆𝐝𝐚̆𝐥𝐢𝐧𝐚 𝐏𝐚𝐬̦𝐨𝐥, una bucată pianistă de renume European, cu concerte la Berlin, Roma, Paris, Ateneul Român, Opera Națională și multe alte săli de spectacole din toată țara și se pune împreună cu 𝐄𝐝𝐮𝐚𝐫𝐝 𝐀𝐝𝐚𝐦, una bucată actor al Teatrului Național din București, cu un talent înnăscut de recitator, cizelat sub îndrumarea lui Ion Caramitru, regretatul actor și fost director al TNB. 𝐶𝑒 𝑖𝑒𝑠𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑖𝑐𝑖? 𝑃𝑎̆𝑖, 𝑜 𝑝𝑜𝑒𝑧𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑎𝑐𝑜𝑙.

Spectacol născut din nevoia de frumos, într-o lume încărcată de crize. O oază de normalitate, de simplitate, de emoție primară. Un act artistic simplu, dar profund, în același timp. Și cu umor, amândoi artiștii considerând că umorul face parte din viață și, deci, din orice formă de reprezentare artistică.

Îi lipsește ceva, totuși, spectacolului: patetismul. Nu-l are deloc. E o alegere conștientă, după cum vă puteți imagina. Pur și simplu poezia curge pe acordurile de pian.

Așadar rețeta e simplă. Nici nu trebuie să adăugați sare și piper. Le are din plin.

Mădălina Pașol – pianist concertist
Adam Eduard – actor TNB

Bilete: https://www.teatrulgodot.ro/…/buna-seara-doamna…/

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie