39.4 C
București
sâmbătă, iulie 13, 2024

Zahărul, untul şi transportul aerian se menţin în topul scumpirilor din ultimul an

Zahărul se menţine în topul produselor care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, cu o creştere a preţului de 58,71% în mai 2023 faţă de mai 2022, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Alte alimente care au consemnat creşteri importante de preţ sunt untul (+ 32,46%), margarina cu 31,39%, ouăle, cu un plus de 29,72%, brânza de vacă (telemea) cu 28,94%, alte legume şi conserve de legume cu 28,78% şi cartofii cu 25,54%.

În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ în perioada analizată s-au aflat energia termică, cu 23,82%, detergenţii, cu 16,77%, articolele de igienă şi cosmeticele, cu 15,58%, şi alte mărfuri nealimentare, cu 15,46%. Combustibilii s-au ieftinit cu 9,05%, iar medicamentele cu 3,7%.

În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian, cu 46,25%, serviciile de apă, canal salubritate – 21,93% şi transportul CFR, cu 21,18%.

De la lună la lună, în aprilie faţă de martie, cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la cartofi 11,28% şi fructele proaspete – 4,68%.

Luna trecută, la produse alimentare s-au scumpit alte legume şi conserve de legume, cu 2,40% şi citricele şi alte fructe meridionale cu 2,09%, iar cea mai importantă ieftinire a fost consemnată în cazul laptelui de vacă, 5,7%. De asemenea, combustibilii s-a ieftinit cu 2,61%. La servicii nu se constată ieftiniri faţă de luna anterioară.

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 10,64% în mai 2023, de la 11,23% în aprilie 2023, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 18,73%, cele nealimentare cu 5,15%, iar serviciile cu 11,16%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, date marţi publicităţii. AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie