1.7 C
București
miercuri, februarie 12, 2025

”Totul va fi bine” ne transmite Vali Irina Ciobanu prin picturile realizate în proiectul be**pArt

 În contextul actual, timpul petrecut in afara locuinței este limitat, dar a rămas fereastra prin care putem privi în orice moment. Acest colț de natură este însă mereu același. Dacă ar fi o cale prin care să putem privi lumea prin ochii altora, să vedem ce se află și dincolo de alte ferestre din lume…  Această idee a dat naștere grupului „What do you see from your window”. Acolo este locul în care sunt împărtășite peisajele văzute prin ferestre din toată lumea. Această inițiativă frumoasă, ca un izvor de energie pozitivă,  a servit drept sursă de inspirație artistei Vali Irina Ciobanu.

Tu ce vezi de la fereastră? picturi realizate de Vali Irina Ciobanu în colecția ”Totul va fi bine”, proiectul B..pArt

 

Artă în vremea pandemiei – frumosul, binele și optimismul salvează lumea


Vali Irina Ciobanu a creat în perioada pandemiei, cu multă dragoste, colecția „Totul va fi bine!”. Din aceasta fac parte picturi inspirate din fotografiile încărcate pe grupul Facebook  „What do you see from your window”, unde oameni din toate colțurile lumii împărtășesc acest fragment din intimitatea lor – priveliștea din spatele ferestrei. Artista a pictat imagini din America, Africa de Sud, Mexic, Portugalia, Italia, Canada, România și altele. Miniaturile vor fi trimise in Italia la cea mai mare expozitie de grup din lume,unde artiști din toată lumea trimit lucrari pe care le-au pictat în izolare in încercarea de intra in Cartea Recordurilor. 

„What do you see from your window” – imaginile împărtășite de utilizatori din întreaga lume au fost tranppuse într-o lume a creației de Vali Irina Ciobanu

În miniaturi sunt surprinse peisaje colorate care surprind momente de viață la și dincolo de fereastră. Maci, pisici care stau cuminți la geam, apusuri pline de romanță și multe altele ne arată o lume, un mapamond, în  diversitatea lui.  O lume al cărei numitor comun este speranța.  Proiectul „What do you see from your window’’ be**pArt are o încărcătură emoțională aparte, fotografiile care au servit drept sursă de inspirație sunt și o invitație în casele acelor oameni frumoși cu care artista a legat prietenii. 

Vali Irina Ciobanu propune un alt tip de călătorie – prin artă și bucuria creației 


Picturile sunt realizate pe piele în tehnica renascentistă preparata după o rețetă a artistului Leonardo da Vinci – tempera cu ou – și au dimensiunea de 10 x 10 cm.  Printre miniaturi se regăsește pictura unei ape la malul căreia sunt presărați maci roșii. Într-o altă pictură din colecție se relaxează motanul Garfield lângă fereastră, o alta ne arată în culori vii o fereastră larg deschisă prin care se zărește un colț din îndrăgita Italie, Cinque Terre.  Aceste exemple sunt doar o frântură din colecție, cuvintele nu pot descrie suficient de limpede frumusețea și naturalețea picturilor, așa că vă invit să le admirați.  

O fereastră deschisă spre optimism. ”Totul va fi bine” ne sugerează Vali Irina Ciobanu în picturile ei  inspirată de grupul Facebook ”What do you see from your window?”
O fereastră deschisă spre optimism. ”Totul va fi bine” ne sugerează Vali Irina Ciobanu în picturile ei inspirată de grupul Facebook ”What do you see from your window?”

Acest proiect aduce frumosul în prim plan și o rază de optimism în această perioadă, până la urmă chiar numele inspiră – „Totul va fi bine!”. Grupul este locul în care ne putem simți aproape de foarte mulți oameni frumoși, dar și o cale de a ne lărgi orizontul. Putem astfel să admirăm culmi noi și să vedem dincolo de propria fereastră, ba chiar să ne simțim invitați în casele acelor oameni, după cum a spus și Vali Irina Ciobanu.  

”Totul va fi bine!” 

Andreea Iacob

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie