24.2 C
București
joi, iunie 19, 2025

Toate-s vechi și…?

Din vara anului trecut, de când a fost declarată „cea mai modernă și sigură piață din România”, Piața Sudului a devenit de nerecunoscut. Schimbările sunt vizibile cu ochiul liber, spațiile verzi predomină, iar micile magazine ce au mărginit atâția ani intrarea în Big Berceni au fost demolate și înlocuite cu spații comerciale moderne și colorate.

Ghinionul a făcut însă ca, din cauza pandemiei, aceste spații să nu fie date încă în folosință. Însă vechiul continuă să se îmbine cu noul, într-un melanj subtil. Vechea florărie, posacă, neatinsă de schimbările din jur, continuă să își etaleze întreaga gamă de servicii și aranjamente, de la cele pentru evenimente fericite sau formale până la cele mai puțin fericite. De cealaltă parte a drumului, noua florărie ne propune o imagine cât se poate de diferită. În ton cu arhitectura modernă a pieței, cu ferestre înalte, spațiul comercial adăpostește culori și parfumuri, dedicate exclusiv ocaziilor (foarte) fericite. Coroanele există și aici, însă nu sunt la vedere. Le găsim, ironic, pe o tăbliță însoțită de mesajul: write a better future.

Carina Iulia Chereji

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie