-3.2 C
București
sâmbătă, februarie 8, 2025

Scene din București.

Scene din București.

Ies să mă plimb puțin. Lume, câtă frunză, câtă iarbă! Mă rog, nu același lucru puteai spune despre măști. Covârșitoarea majoritate tineri și foarte tineri. Eu eram un soi de animal exotic în peisaj.

La intrarea din Victoriei în Amzei, peste drum de fostul Minion, s-a deschis încă o dugheană cu înghețată, la vreo zece metri de cea deja existentă. Coadă, de ziceai că-i miting #rezist!

La trecerea de pietoni, o ambulanță din noua serie, una mai mare ca de obicei. Lângă ea, echipajul, îmbrăcat în echipament complet, combinezon de protecție, măști, ochelari, tot tacâmul. Cei de pe terase și de la cozi o priveau ca prin sticlă! Distracția trebuie să continue! Berea să curgă!

M-am lecuit de ”mișcare”. M-am întors la obișnuitele mele ”distracții”. Nu acuz pe nimeni de nimic. Dar nepăsarea ”spectatorilor” la vederea Ambulanței și a echipajului era de-a dreptul inumană. Nicio tresărire, nimic. Ceva nu e bine cu noi…

de Constantin Gheorghe

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie