Scenă, în Piața Amzei, la o șaormărie cu mese afară. O bătrână străvezie, om al străzii, mânca miere dintr-un borcănel, lăsat/dat de cineva, probabil. În momentele alea pentru ea lumea nu mai exista. Scotea niște sunete fără sens, nu cuvinte, doar sunete, și înghițea lacomă lichidul ăla auriu, care are tot mai puțină legătură cu mierea. Când am ieșit din magazin, dispăruse. Borcanul era acolo, pe un colț de poliță, cu puțină miere pe fund. O lăsase pentru alții? Rezervă pentru mai târziu? Dumnezeu știe…

de Constantin Gheorghe