► 1952. Cadrul e luat după refacerea postbelică și arată studenți în salonul central de la etaj al clădirii, refăcut după război și amenajat ca sală de lectură. Pentru a reduce din opulența stilului eclectic, toți pereții sunt zugrăviți în alb, fără a se diferenția în niciun fel ornamentele. Totul trebuia să pară cât mai auster. În centru, pe perete, portretul liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, la acea dată prim-secretar al Partidului Muncitoresc Român (PMR) și Președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române (azi funcția de „prim-ministru”). Era epoca stalinismului negru.

► PREZENT. Salonul central, redenumit „Carol I”, găzduiește evenimente, sălile de lectură sunt în corpul Dacia, ridicat în anii ’90 în spatele clădirii vechi. Apar refăcute frescele reprezentându-i pe regele Carol I și regina Elisabeta, acoperite după 1948 și sunt restaurate corect ornamentele de pe pereți. Unde era în 1952 tabloul cu Dej e acum tapet.

Deși de obicei ne uităm cum s-a schimbat orașul la exterior de-a lungul epocilor, e bine să vedem și cum s-au transformat unele interioare. BCU e un exemplu de clădire supraviețuitoare care de două ori a fost distrusă și de fiecare dată a renăscut. Asta îi dă statut de clădire-simbol a Bucureștiului.

de Raiden

foto 1952: arhiva Agerpres
foto prezent: societateamuzicala.ro