11.1 C
București
miercuri, martie 26, 2025

Să vorbim despre tradiții și obiceiuri de Crăciun!

Bună dimineața la Moș Ajun! La noi în țară există numeroase obiceiuri în ajunul Crăciunului, transmise de la o generație la alta, unul dintre ele, dintr-un sat de lângă Cluj fiind inclus și în patrimoiul UNESCO. Dacă ești interesat să cunoști poveștile din jurul acestora, ai ocazia să le afli la evenimentul din 16 decembrie, de la ora 19:00, la Fundația Calea Victoriei, cu dr. Antoaneta Olteanu, etnolog – Tradiții și obiceiuri în ajun de Crăciun.

Ajunul Crăciunului este una dintre marile sărbători populare. În afară de elementele de fertilitate ce se manifestă la nivel alimentar, în meniul sacralizat de sărbătoare, pentru spaţiul românesc acum sunt caracteristice colindele, atât cu subiecte religioase, dar şi laice, precreştine, dintr-un fond arhaic.  La acestea se adaugă şi practicile oraculare făcute de tinerele fete. Nu în ultimul rând, vom vorbi despre Moş Nicolae şi Moş Crăciun şi darurile lor.

Clasică este, pentru Sf. Nicolae, legenda prin care se spune că, în Patara natală, a făcut cadou unui om sărman, trei nopţi la rând, câte o pungă de galbeni, ca dotă pentru cele trei fiice ale sale, ajunse la vârsta măritişului, lucru ce justifică generozitatea deosebită a viitorului Moş Crăciun (Santa Claus, Sinte Klaas, în ţările anglo-saxone). Tradiţia mai spune că una dintre pungi aruncate pe fereastră sau pe uşă, a nimerit într-un ciorap, de unde justificarea acestui recipient agăţat de copii pentru a primi darurile Moşului. Mai târziu, în secolul al XII-lea, călugăriţele franceze şi belgiene au luat obiceiul de a împărţi ciorapi plini cu nuci şi portocale pe la casele sărace.”

( fragment din cartea lectorului Antoaneta Olteanu – Mitologie română, vol. 1.)

Antoaneta Olteanu este autoarea mai multor volume de specialitate: Metamorfozele sacrului, Şcoala de Solomonie. Divinaţie şi vrăjitorie în context comparat, Calendarele poporului român, Reprezentări ale spaţiului în credinţele româneşti, Dicţionar de mitologie ş.a.

Pentru înscrieri la acest curs intrați aici.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie