-2.5 C
București
miercuri, februarie 8, 2023

Reîncep Atelierele „Micul Artist”

Programul Operei Comice pentru Copii, Atelierele „Micul Artist”, va organiza din nou preselecții în luna ianuarie. Cei interesați se pot înscrie deja, completând formularul de pe site-ul instituției (http://bit.ly/MiculArtist). Aflat la al optulea de funcționare, programul vine în întâmpinarea nevoii de educație extracurriculară a elevilor cu o ofertă mai mult decât generoasă: 35 de cursuri, desfășurate la sediu sau online, pentru grupe de vârstă care încep de la creșă și se continuă până la liceu.

În perioada 16 – 28 ianuarie 2023, instituția din Calea Giulești nr. 16 organizează preselecții pentru toate cursurile, urmând ca până pe 27 mai 2023 să aibă loc 15 întâlniri săptămânale pentru fiecare curs în parte, online sau la sediu, în funcție de atelierul sau atelierele alese. Taxa de participare este de 450 lei/modul, achitată până pe 30 ianuarie 2023. După trimiterea electronică a formularului disponibil pe site-ul instituției, copiii sunt așteptați direct la preselecția de la atelie2023.01.10 – rul dorit, conform programului afișat în continuarea formularului de înscriere. În fiecare an, Opera Comică pentru Copii se străduiește să îmbunătățească oferta de cursuri, ținând cont atât de sugestiile părinților, cât și de dorințele copiilor. Anul acesta, noutățile includ cursuri de gândire logică și analitică,a cunoaștere, actorie aplicată, teatru de mișcare și teatru de improvizație.

,,Sunetul Muzicii”, din nou la Opera Comică pentru Copii

Celebrul musical „Sunetul Muzicii”, de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, deschide anul acesta seria de spectacole în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii. „Sunetul Muzicii” este una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din toate timpurile, de care publicul OCC se poate bucura începând cu 14 ianuarie 2023.

Spectacolul, realizat de cunoscutul artist coregraf și regizor Răzvan Mazilu, implică o distribuție de zeci de artiști, cântăreți, actori și dansatori, decoruri impresionante și efecte de lumini pe măsură. Musicalul lui Richard Rodgers, cu libretul semnat de Oscar Hammerstein II, doi apreciați creatori de pe Broadway, a avut premiera absolută în anul 1959 și este inspirat de memoriile Mariei von Trapp, conducătoarea grupului Cântăreții Familiei Trapp. Biletele la toate reprezentațiile sunt disponibile pe platforma bilete.ro.

Lansarea musicalului „Erus și Valea Recunoștinței”

Pe 8 ianuarie Sala Mare a găzduit o întâlnire inedită dintre Alec Blenche (autorul), Ana Crăciun Lambru (regizorul) și publicul OCC, cu ocazia lansării celui de-al patrulea spectacol din seria Erus: musicalul „Erus și Valea Recunoștinței”, care are premiera în luna mai, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii. Spectatorii au cântat alături de personajele preferate ale copiilor – Erus, Roua, Alpi, Luna și Clint – au aflat câteva dintre surprizele pe care regizorul Ana Crăciun Lambru le pregătește îm noua producție, iar autorul acestei serii de succes, Alec Blenche, a urcat pe scenă și în calitate de artist, pentru a interpreta împreună cu fiica sa câteva dintre cântecele recunoștinței. A rămas apoi după eveniment în foaier, pentru a acorda autografe tuturor iubitorilor de lectură care îl îndrăgesc pe Erus. Întreaga colecție din seria Erus este disponibilă la vânzare la Magazinul OCC.

Târgul de Iarnă rămâne deschis în weekend-urile lunii ianuarie


În curtea OCC, Târgul de Iarnă rămâne deschis în weekend-urile din luna ianuarie, mai exact în zilele de 7, 8, 14, 15, 21, 22, 28 și 29 ianuarie, în intervalul orar 10:00-21:30. Accesul publicului în Târg este liber. Pentru participarea la activități este necesară achiziționarea de tichete, disponibile la Magazinul OCC, la Casa de Bilete OCC și în spațiile special amenajate în incinta Târgului. Costul unui tichet este de 3 lei. Atracțiile includ:

  • Derdeluș – 1 tichet / coborâre
  • Carusel – 3 tichete / persoană / tură (5 minute)
  • Trenuleț – 3 tichete / persoană / tură (o plimbare)
  • Jucării mecanice – 2 tichete / jucărie / tură
  • Atelierele OCC – 5-15 tichete, în funcție de atelierul ales.

Patinoarul deschis zilnic, între 1-31 ianuarie 2023 

Distracția pe gheață continuă și în luna ianuarie! Patinoarul de la Opera Comică pentru Copii este deschis în perioada 1-31 ianuarie 2023, după următorul program: de luni până vineri, în intervalul orar 14:00-21:30, iar în weekend, între orele 10:00-21:30. Turele de patinaj au o durată de 90 de minute și încep la orele 14:00, 16:00, 18:00 și 20:00 în timpul săptămânii, respectiv 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 și 20:00 în weekend.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către  soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole  de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”,  „Abonamente” sau „Voluntariat”.

Printre partenerii media ai instituției se numără Magic FM, Forbes și AgerPres. Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.