Au trecut deja mai bine de patru luni de cînd vedem la lucru noile autobuze cumpărate de Primărie.
Am rîs destul de ele: de la culoarea ușchită pînă la „ziua și defectul”.
În realitate nici culoarea – deloc ciudată și nu o raritate prin vest – și nici fiabilitatea nu-s chiar așa de varză.
Autobuzele „Otokar” se mișcă bine și călătorul – mama lui de călător – șade-n ele mai bine ca-n vechile autobuze: nu are rost să mai lămurim nimic aicea.
Doar că, vedeți voi, mai sînt niște detalii care fac diferența, atunci cînd e vorba de mașini, și toți știm asta mult prea bine. Nu-i de ajuns să aibă cam același motor, aceeași cutie de viteze și aceleași anvelope. Diferența o fac plasticele, butoanele, prinderile, cauciucurile… De-aia o „Dacie” care a făcut patru ani are greierii unei „Škode” de opt ani.
Așa-i și acum. Autobuze noi și gîndite bine, „Otokar” sînt fabricate mediocru. Uși care nu se-nchid perfect uneori, plăcile de lemn aglomerat care deja s-au crăpat, scaune care scîrțîie, antifonare neuniformă: astea-s semnele care dau de înțeles că în exploatare autobuzele turcești vor fi nemulțumitoare. Sînt, de altfel, chiar lucrurile care fac mai proastă experiența călătorului – mama lui de călător.
Dar să nu ne speriem atît de mult; nu mor caii cînd vor cîinii. Problema transportului public din Capitală nu-i autobuzul „Otokar”!
Adevărata problemă e starea în care se găsește parcul de trolee și de tramvaie.
Troleele-s mizerabile, infecte, cu uși prin care bate vîntul, pe tramvaie se lipește autocolant peste rugină și mai-mai nu-s cîini morți aruncați pe sub scaune. În fiecare zi se strică un tramvai, lăsînd călătorul – mama lui de călător! – să șadă de prost prin stații.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
