13.7 C
București
luni, septembrie 27, 2021

Prima școală de fete în limba română din București e în paragină

Prima școală de fete în limba română din București e în paragină avansată, lângă ea se construiește ceva nou și mare. Vezi aici povestea unei clădiri care a supraviețuit demolărilor ceaușiste din anii ’80, dar e amenințată cu dispariția de nebunia imobiliară din prezent

Sediul primei școli de fete în limba română din București, Așezâmântul „Știrbei Doamna”, în paragină avansată, dar foarte aproape de ministerele din Piața Constituției și Parlamentul României.

Instituția a fost creată în 1843 din bani proprii de Elisabeta Știrbei (1805-1874), devenită doamnă a Țării Românești (1848-1853 și 1854-1856). Nu se știe exact unde era sediul inițial. Clădirea din poză e din 1930, în stil neoromânesc, o supraetajare și o refacere a fațadei școlii vechi, de la finalul secolului 19. Locul ales era pe str. Justiției, între Calea Rahovei istorică (actuală str. George Georgescu) și mahalaua Antim, la poalele dealului Arsenalului.

După ce cartierul Uranus vecin a fost ras în anii ’80 pentru a se construi Casa Poporului și noul centru civic, zona școlii a fost ascunsă în spatele blocurilor din Piața Constituției și a intrat rapid în degradare. În prezent e o zonă moartă, cu clădiri abandonate sau aproape prăbușite, o soartă probabilă pentru fosta școală.

Autorități nepăsătoare (la sectorul 5 și la capitală), populație neinformată și dezinteresată. Clădirea asta ar putea fi încă salvată, dacă s-ar vrea. Dă mai departe poza, să afle și cei din lista ta.

Edit 2020: clădirile-anexă ale fostei școli (care arată mult mai rău acum ca-n poză) au fost demolate și a fost săpată o fundație imensă lângă clădirea principală, se face un proiect nou, o intervenție agresivă într-o zonă care și așa suferă.

Raiden

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.