Că orașul ni-i plin de străini, știm, ne-am obișnuit. Unii ne fac deja treaba, alții încă ne dau nouă treabă, restul… restul se află-n treabă: cască gura prin București, se simt bine.
I-am învățat: nu le mai băgăm cartonul cu mici sub nas, dar ne bucurăm cînd îi găsim prin Obor!
Așa cum și noi – cînd ne călătorim aiurea – am învățat să căutăm culoarea locală, evitînd în același timp și inerentele capcane-n care-i atras turistul, înțelegem nevoia vizitatorilor de a lăsa de-o parte „Caru’ cu bere” și de-a căuta și altceva.
Și, chiar dacă am pierdut enorm din știința asta, Bucureștiul a fost cîndva o capitală a patiseriei. Cît de puțin ne mai aducem aminte de asta!
Dar mă uitam deunăzi la patiseria „Ianke” de pe Academiei. Acolo unde e – o vitrină măruntă, un geamlîc, într-un loc ferit, ocolit de interesele turistice – ghici ce? Se abăteau pe la ea una-două străini, parcă o căutau. Că aveau de ce, asta o știm: patiseria e formidabilă, cu un sortiment neașteptat de variat. Și reușește să țină prețurile mici, mai mici decît te-ai aștepta în plin centru.
M-am bucurat, m-am bucurat mult: văd asta ca un semn că e loc pentru o revenire a patiseriei obișnuite, tradiționale, cinstite.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
