38.4 C
București
luni, iulie 15, 2024

O nouă conferință organizată de Fundația Calea Victoriei și dirijorul Tiberiu Soare, la Artmark

Seria de Conferințe organizată de Fundația Calea Victoriei, în elegantul spaţiu al Galeriilor Artmark, cu celebrul dirijor Tiberiu Soare, se apropie de final. 

Este o ocazie unică să-l ascultați pe unul dintre cei mai iubiți și talentați muzicieni români conferențiind despre universul muzicii clasice, luni, 22 mai, de la ora 19:00, în superbul Palat Cesianu-Racoviţă. 

Fascinaţia Umbrei în Opere celebre – conferinţă cu dirijorul Tiberiu Soare

În cadrul celei de-a 7-a întâlniri, din cele 10 programate, vom explora universul personajelor negative din opere, care, deşi deseori detestate, hulite, urâte de publicul care asistă la spectacolul de pe scenă, sunt în ţesătura poveştii, un rău necesar, dacă ar fi să facem un joc de cuvinte.

Mergem pe urmele unor personaje precum Jago, din Otello de Verdi, a baronului Scarpia, tiranul Romei din Tosca, de Puccini, a lui Don Bartolo din Barbierul din Sevilla, de Rossini, sau a contelui de Almaviva din Nunta lui Figaro, de Mozart.

Nu vor lipsi nici personajele feminine malefice din opere precum Principesa de Bouillon, din opera Adrianna Lecouvreur de Francesco Cilea, Ortrud din opera Lohengrin de Wagner, sau cele din operele lui Verdi precum Abigaille din Nabucco, Amneris, fiica faraonului, din Aida sau Prinţesa Eboli din Don Carlos.

În aceste opere, în poveştilor personajelor întunecate, deseori fascinante, în felul în care ele sunt conturate prin muzică, poveste şi prin dinamica cu celelalte personaje, putem afla răspunsuri posibile, chei de decriptare poate chiar a realităţii din jurul nostru.

Palatul Cesianu-Racoviţă se află în centrul Bucureştiului şi în vecinătatea celor mai importante repere culturale ale oraşului: Ateneul Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Biblioteca Central Universitară. O clădire cu o istorie fascinantă, astăzi găzduiește opere de artă şi o activitate dedicată dezvoltării pieţei româneşti de artă, şi anume Galeria Artmark.

Această serie de evenimente este realizată cu sprijinul Midas Electronics.

Detalii și bilete:

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie