Nu doar Ceaușescu a urît tramvaiul. Ne-am descotorosit de el cu mult înainte, cînd am socotit că Centrul nu-i demn să fie stricat cu șine: cînd, după Război, l-am scos de pe axele principale Nord-Sud și Est-Vest.
Știm asta; dar măcar – cît de cît – reușisem să împînzim periferiile și zonele industriale comuniste cu linii folositoare.
Vina perioadei ceaușiste e, desigur, scoaterea tramvaiului din Centru; ruperea legăturilor din Piața Unirii.
Ce mai – uitați-vă pe harta actuală a rețelei: zona albă, în care nu există tramvai, e uriașă.
De reparat… n-am reparat nimic. Cel mai optimist scenariu e că dacă în viitorul apropiat ne-am apuca să legăm la loc traseele ce vin din Rahova cu cele care se duc spre Răsărit, tot ar fi aproape patru decenii de chin ce nu se răscumpără vreodată!
Cu toate nenorocirile ei, în perioada anilor ’80 începuse un lucru bun: prelungirea traseelor ce deserveau Băneasa și Pipera în partea sudică a Bucureștiului.
Tramvaiele 5 și 16, care azi se opresc la Sfîntu Gheorghe și Sfînta Vineri, ar fi mers mai departe – urmînd traseul care a apucat să fie creat pe strada Paleologu – spre zona Mircea Vodă, pînă la Timpuri Noi. Era, de fapt, „repararea” legăturii distruse anterior de pe fosta Cale Văcărești.
Nefiind nici atunci timp pentru toate, nu s-a mai terminat: tramvaiul nu era o urgență pentru Bucureștiul ceaușist, mai ales cînd nu deservea nemijlocit vreo platformă industrială.
Dar pentru Bucureștiul de azi ce bună ar fi fost legătura asta dată uitării: confortabilă, convenabilă, rapidă.
Iar pentru Bucureștiul de mîine – ăla la care nu se mai gîndește nimeni – legătura asta încă e rușinos de ușor de practicat.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
