Puține cuvinte ne umplu gura ca „patrimoniu”, îl rostogolim ca pe-o pară zemoasă!
Dar ce-o fi patrimoniul ăsta? Nu-i prima oară cînd ne-am întrebat.
Poate fi patrimoniu fără continuitate, fără istorie, așa – în sine?
Exemplul așa-numitei „Hale Ford” e grăitor. Toată lumea a auzit recent de ea, tuturor le-a părut rău că n-a mai rămas nimica din ea și că practic s-a demolat.
Doar că… înainte de scandalul legat de hală, toți treceau prin Floreasca aruncîndu-i o privire însoțită de scîrbă – deoarece nu avea nici o dimensiune istorică și patrimonială.
Hala a funcționat juma’ de secol ca o banală secție de fabrică și îndrăznesc să spun că nimeni, în tot timpul ăsta, nu s-a gîndit că merită să rămînă ceva din ea.
Degradată cu mulți, mulți ani înainte ca să apară în atenția civică, „Hala Ford” și-a trăit ultimele clipe în serviciul public ca un soi de sală de evenimente.
Paradoxal, chiar cei care o demolează și o transformă au căutat să-i aducă în conștiința contemporană istoria, ca un semn sucit de bunăvoință.
Mie-mi scapă, deci, valoarea ei patrimonială; căci patrimoniul nu se re-inventează: nu e doar niște pereți vechi ci și… continuitate.
„Hala Ford”… of! Da, a existat. Dar dac-am putea spune cu mîna pe inimă că a și apucat să fie fabrică e cam mult. În România nu s-au construit Forduri.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
