Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a decis modificarea denumirii a nouă staţii de transport public (şapte staţii de autobuz şi două staţii de tramvai), începând cu data de 30 septembrie 2022, ca urmare a dispariţiei unor obiective economice ori a redenumirii unor artere.
Astfel, fostele staţii „Rocar” (atât pe sensul spre „Vulcan Berceni”, cât şi pe sensul spre „Zeţarilor”) vor fi redenumite „Ion Cornea”, iar fostele staţii „Amiro” (atât pe sensul spre Şoseaua Olteniţei, cât şi pe sensul spre „Turnu Măgurele”) vor fi redenumite „Voila”.
Totodată, fostele staţii „Bd. General Vasile Milea” (atât pe sensul spre Piaţa „Danny Huwe”, cât şi pe sensul spre Strada Braşov) vor fi redenumite „Bd. General Paul Teodorescu”, vechea staţie „Bd. General Vasile Milea” (pe sensul spre Str. Lujerului) va fi redenumită „Bd. General Paul Teodorescu”, iar fostele staţii de tramvai „Bd. General Vasile Milea” (atât pe sensul spre „Piaţa Danny Huwe, cât şi pe sensul spre Strada Braşov) vor fi redenumite „Bd. General Paul Teodorescu”. AGERPRES
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.