Odata cu definitivarea directiilor politice si a modului de alegere a primarilor, era de asteptat ca partidele si candidatii lor potenti financiari sa-si masoare fortele in plan electoral.
Primul sondaj din acest an a aparut sub marca CURS si priveste imaginea proiectata pentru alegerile din Bucuresti.
Referirile publice ale studiului sunt surprinzatoare si contradictorii. Prima chestiune este ca nu-l poti consulta pe site-ul oficial.
A doua este in continut, metoda, comanditar si analiza. Nu le judec fiindca informatiile sunt firave si neclare.
Dar comparand cu alte cercetari mai vechi despre teme si itemi, constat ca se mentin la cote inalte asteptarile publicului fata de proiectele vechi de infrastructura locala: spitale, sali polivalente, pasaje si alte cai rutiere, poluarea, aglomeratia, salubrizarea, educatia. Indirect, avem confirmarea ca nemultumirile electoratului raman la nivelul anterior anului 2016. Cu alte cuvinte, chiar daca n-am aflat care sunt concret criticile populatiei, intelegem ca acestea au ramas aceleasi si in acelasi grad de interes.
Desigur ca, scrutinul din iunie 2020 va contine o miza politica majora, asemanatoare celor din anii electorali dominati de inversarea optiunilor intre stanga si dreapta. De aceea, e putin probabil sa conteze realizarile unui primar in mandat cat mai curand nerealizarile sale si perceptia formata in public. Mai concret, ma astept ca votul politic sa domina votul pragmatic si astfel sa intram intr-o spirala a tacerii care va crea un val de conformare in favoarea unei forte politice majoritare.
Daca ignoram stranietatea rezultatelor prezentate (nu stim ce reprezinta procentele si nici cum a fost condusa ancheta sociologica) ramanem cu o certitudine: fiecare gratuitate acordata unui grup social a fost acceptata cu placere, dar asta nu inseamna automat un vot castigat.
de Claudiu Lucaci
FOTO: Patricia Savu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.