Imi imaginez ca undeva, in maruntaiele tenebroase ale retailerilor, cineva, candva, a facut un powerpoint din care reiesea ca self checkout-ul e si o proiectie de public relation, gen un cec de incredere in alb acordat clientilor, creditand ca lumea a depasit filmele lui Fellini si Once upon a time in America și-o sa-si plateasca inghetata si detergentul fara paznica de la casă care sa-ti scruteze buzunarele.
Pana la urma furtul din magazine e direct proportional cu saracia generala iar presupunerea ca ai facut pasul in civilizatie inseamna si relaxarea relatiei dintre magazin si human. Macar si intarzierea cu care s-a implementat pe aici arata destul de clar ca a existat cel putin prejudecata culturală ca in filialele estice raftul trebuia inca păzit clasic.
Right, da era imposibil de estimat ca noi trecurăm direct de la pamantului de sub unghii la deranjul aristocratic de a-ti face singur plata, de aici si naivitatea de PR a ăstora de a crede ca anunțau un mare breakthrough progresist si de a se imagina construind o punte de incredere cu clientii, gen hai, ba, c-ati ajuns si voi din urma lumea normală.
Tudor Dumitrascu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
