9.1 C
București
luni, ianuarie 20, 2025

N-are nicio logică redeschiderea bisericilor, dar nu și a teraselor.

N-are nicio logică redeschiderea bisericilor, dar nu și a teraselor. Evident că nu se respectă distanțarea socială și purtatul măștii, ba chiar unele biserici permit intrarea oamenilor în incintă (ex. biserica Zlătari de pe Calea Victoriei are o coală A4 afară pe care scrie că „roagă” credincioșii să intre cu mască, deci e opțional).

Având în vedere că industria HoReCa e infinit mai lovită de criza pandemiei #covid19 decât BOR (finanțată și de la stat), e penibil că niște spații ca terasele, care pot fi lejer reorganizate și controlate conform reglementărilor curente, sunt ținute închise cât timp unii se-mbulzesc necontrolat pe la biserici.

Altă chestie: poate să spargă administrația Firea toți banii pe campanii de informare difuzate la televiziuni dacă șoferii STB nu respectă reglementarea cu permiterea urcării călătorilor pe la prima ușă și coborârea pe celelalte, nu există verificare a purtatului măștii de către călători și mijloacele de transport în comun de pe unele linii vin așa rar (deși traficul nu e la nivelul dinaintea pandemiei) încât distanțarea socială e practic imposibilă. PMB excelează la campanii de PR dar n-a fost în stare să reconfigureze artere în perioada stării de urgență prin definirea a mai multe culoare destinate transportului în comun și calibrarea mai bună a orarului STB. Alte orașe din România au pus osul la treabă.

foto: lume distanțându-se social la greu și măști opționale în curte bisericii Domnești din Piața Sf. Anton, centrul vechi bucureștean, 19 mai 2020, stare de alertă „maximă” (cf. premierului Ludovic Orban)

de Raiden

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie