4.4 C
București
miercuri, noiembrie 13, 2024

MEET THE DREAMERS: Despre curajul de a fi tu însuţi – Sandra Ecobescu în dialog cu Maia Morgenstern

Fundația Calea Victoriei organizează în 12 iunie, de la ora 19:00, la Sala Luceafărul din București, a doua conferință din seria MEET THE DREAMERS –  „Despre curajul de a fi tu însuți, Sandra Ecobescu în dialog cu actrița Maia Morgenstern.

Proiectul „MEET THE DREAMERS – Cunoaște Visătorii” a fost inițiat de Fundația Calea Victoriei pentru promovarea oamenilor excepționali din comunitate care ne inspiră, care au inițiativă, care prin visurile și puterea lor pot schimba lumea în bine.

Sandra Ecobescu, președinta Fundației Calea Victoriei: „În ultimii 16 ani, am cunoscut oameni excepționali. Pe unii i-am admirat și m-au inspirat de la distanță, pe alții i-am cunoscut de aproape și m-au uimit cu naturalețea lor, entuziasmul, bunul-simț și charisma. Visători, oameni care formează comunități, generoși, inteligenți, vulnerabili, autentici, influenceri pe domeniile lor, actori, scriitori, teologi, istorici, muzicieni, gânditori, antropologi, artiști, vindecători, activiști și creatori de povești, mi-am propus să-i cunoaștem pe toți cei care vor dori să ne lase să-i descoperim”.

Conferințele „MEET THE DREAMERS – Cunoaște Visătorii” oferă publicului dialoguri savuroase, revelatoare, pline de emoție, moderate de Sandra Ecobescu, președinta Fundației Calea Victoriei.

Meet the dreamers that dream the world

Invitata Sandrei Ecobescu, la cea de-a doua conferință, va fi doamna Maia Morgenstern, una dintre cele mai talentate și iubite actrițe, cu o carieră impresionantă în teatru și film, directoarea Teatrului Evreiesc de Stat din București.

 Energia sa debordantă, pasiunea, tenacitatea și inspirația extraordinară cu care se dedică proiectelor culturale în care este implicată, reprezintă un model pentru noi toți. De-a lungul timpului a colaborat și a realizat proiecte artistice de anvergură, atât în teatru, cât şi în film, alături de Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Andrei Şerban, Theo Angelopoulos, Marta Mészáros, Mel Gibson.

Printre spectacolele în care a jucat la TNB, amintim: „O trilogie antică”, după Euripide şi Seneca, „Dama cu camelii” după Al. Dumas fiul, „Vizita bătrânei doamne” de F. Dürrenmatt.

Colaborează cu teatre din ţară şi de peste hotare, iar printre filmele cele mai importante sunt „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni” sau „Patimile lui Hristos”. A fost distinsă cu Premiul pentru „Cea mai bună actriţă” la Festivalul Emma, Premiul Felix al Academiei Europene de Film, Premiul UNITER pentru „Cea mai bună actriţă”, Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, în Franţa, Ordinul Regal „Nihil Sine Deo”.

În anul 2003, Parlamentul European de la Strasbourg a desemnat-o „Actriţa şi Femeia Anului”, iar în anul 2018 a devenit Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti. A fost decorată de către Preşedintele României cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Mare Ofiţer.

Partener media principal: Radio România Cultural

Parteneri media: Zile şi Nopti, Avantaje, Cărtureşti, Munteanu, Aici a       Stat, Bookhub, TPU, Spotmedia, Kudika, IQads, Bucureştii Vechi şi Noi, România Pozitivă, Bucureşti City News.

Sponsori: Jidvei, JTI

BILETELE SUNT DISPONIBILE ÎN REȚEAUA EVENTIM.

Fundația Calea Victoriei  este locul în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale și interactive. De peste 16 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 150 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori. Ne mândrim cu 90.000 de cursanţi care au participat la proiectele noastre și cu peste 15.000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate).

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie