Multi prieteni si cunostinte nu stiu despre noua mea pasiune – facutul de lampi – handmade si unicate, din lemne pe care le caut prin paduri, uscate sau verzi, dar niciodata taiate din copaci vii. Pe unele le gasesc prin resturi de viituri si valcele, ascunse printre frunze, iar pe altele le gasesc in corpul copacilor doborati de furtuni sau din resturi taiate si abandonate prin padure. Din pacate e plin de ele.

Am fost mereu atras de natura, de munte si de padure. De vreo 13 ani fac si fotografie serios, ceea ce mi-a adus o atractie nebanuita spre lumina si umbra.
Imi amintesc o seara de vara, de acum cativa ani, cand ma plimbam prin Piatra Craiului si m-am oprit sa-mi trag sufletul intr-o padure de fag pe care o traversa poteca. M-am asezat pe un bustean si m-am uitat in jur. Parea ca nu se intampla nimic. Pozitia busteanului ma facea sa stau cu spatele la soare, care-si arunca ultimele raze aurii. Mi-am fixat privirea pe copaci, fara niciun scop, mai mult ca o pauza de gandire. Fara sa-mi dau seama m-am trezit intr-o sala de spectacol. Ce am vazut in minutele urmatoare a fost uimitor. Zeci de crengi ale copacilor erau luminate in mici pete si linii care isi schimbau pozitia dupa cum adia usor vantul si dupa cum cobora soarele catre orizont. Era asa ca un dans si un joc mut, complex si armonios. Pentru cateva momente parea ca sunt la un concert unde scena era luminata in zeci de feluri si culori care se miscau ciudat, insa foarte lent si subtil. Fara public si fara formatie. Doar scena care se juca singura.
Am ramas in betia asta pana s-a facut totul cenusiu. Am ajuns acasa si am simtit ca-mi lipseste ceva.
Pe undeva, asta incerc sa caut cu lampile acum. Sa pot aduce acasa o frantura din jocul ala. O pata de lumina calda si subtila, care se joaca singura.

GLŌM (glom.ro)

de Mircea Struţeanu