N-o mai țineam minte dup-un sfert de veac; în cea mai lungă dup-amiază a noastră, cea din 22 decembrie ’89, văzusem pe-aici doar cioburi, hîrtii aruncate, perdele sfîșiate: mînia oamenilor, carevasăzică.
Azi însă Casa Ceaușescu e un muzeu cochet, luminos, civilizat, îmbietor; ce se mai întorc lucrurile pe lumea asta.
Habar n-am cît și cum ține prescripția istoriei – noi, oamenii, uităm; și uităm ce trebuia să nu iertăm.
Pătrunzînd în vila asta, familia Odiosului nu apare demonizată: ia, niște oameni care trăiau frumos și bine, atît.
Vizitatorul se așteaptă la opulență, la prost gust, la lux inadecvat; dar descoperă, mai degrabă, o casă de protocol bine făcută, bine gîndită.
Și ce treabă curioasă: din tot nenorocitul cartier al Primăverii – rămas și azi închis, separat, cu căutături urîte de după ziduri – vila Ceaușescu pare unul din locurile plăcute.
Bucureșteanul de azi, ce cu ochi veseli se plimbă prin toate celelalte frumoase cartiere născute între Războaie, nu găsește pe străzile de-aici bucuria, spațiul, deschiderea care să-l facă să revină.
Ici-colea, cîte o terasă; o cafenea de garaj unde stai crăcit pe treptele-nguste și abrupte; dar nici un strop de viață – nu știu cum s-o zic.
Da: l-au scos din casa lui, dar din cartier n-au putut să-l scoată pe Ceaușescu.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
