6.6 C
București
luni, aprilie 12, 2021

In copac nu mai e marul. Si nici sarpele. Poate e un alt model de Geneza.

Pentru copiii decretului anii 80 au fost scena unui experiment complex si inca nestudiat. Ne am trezit deodata multi, destul de liberi – cel putin raportat la angoasele parintilor nostri – aflati la varste apropiate si, poate cel mai important, fara a fi uniformi, am exersat o forma aproape utopica de copilarie comuna – eram egali.

Fara pretentii stiintifice, in ce consta acest egalitarism experimental si contextual? Prin comparatie cu urmatoarele generatii noi am testat fara sa vrem o perspectiva sociala care ne a gasit in faza incipienta a maturizarii si, cred eu, a fost definitorie pentru epoca – eram multi, de varste apropiate, liberi si … lipsiti mirajul de tentatiilor. Mirajul sau frustrarea existentei lor. O copilarie in care „vreau” era usor desuet. Nu aveai CE sa ti doresti. Nu exista obiectul dorintei. Si nici reperul. O comunitate aproape paradisiaca pentru care ideologia ne era complet straina iar marul interzis nu se inventase inca. De fapt habar n-aveam ca exista. Daca vreti, continuarea metaforei e destul de sugestiva: anii 90 au insemnat la propriu izgonirea din paradis pentru noi. In pom aparuse fructul cel atragator.

Mi-ar placea sa studieze cineva impactul acestui indice al tentatiei. In ce masura este un motor care impinge, o sursa de frustrare, de ambitie, de nemultumire, sau de inegalitate. Si mai ales cum actioneaza traumatic (sau nu) asupra unui copil aflat in faza de descoperire a lumii inconjuratoare. Fac aceasta paralela lunga pentru ca azi suntem again intr o asemenea ipostaza. Si suntem cumva toti acolo. Sau mare majoritate dintre noi. Acest lockdown universal a aplatizat pe langa curba imbolnavirilor si curba tentatiilor. Ceea ce ne definea inainte – capacitatea diferita de a accesa oportunitatile – azi nu mai exista. Cu inerentele exceptii suntem, fara a fi uniformi… egali.

Ne defineste individual motorul intern care ne impinge spre a avea, a atinge, a ajunge acolo, a ne proiecta obiective, a lupta pentru ele, a supralicita, a poseda, a exhiba, a ne satisface, a castiga, a alerga spre, a urca? Eu cred ca da. Si mai cred ca ingredientul principal este comparatia. Nevoia de status este produsa DOAR de comparatia cu ceilalti. Nu-ti cumperi Hermes si BMW pentru tine. Nu e o nevoie intrinseca, ci una sociala. Cand cursa se opreste, aceasta dispare. „E funny cum economia lumii se prabuseste cand oamenii incep sa cumpere doar ce au cu adevarat nevoie” suna o mema, de fapt capitalismul inseamna crearea de nevoi, just that. Intetirea cursei, indepartarea liniei de finish, procesul conteaza, competitia, nu finalul. E frustrant ca nu mai ajung la Untold anul asta? Not really, pentru ca nimeni nu mai ajunge.

Showul va reporni, n-am nicio indoiala. Dar sentimentul ca pot sa ma uit nitel la mine fara presiunea exterioara perpetua de a ajunge, a avea, a poseda, a castiga, a surclasa, etc, s-ar putea sa fie nepretuit. Si sa redefineasca lumea de dupa.

In copac nu mai e marul. Si nici sarpele. Poate e un alt model de Geneza.

de Tudor Dumitrascu

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.