Fructuos cincinal pentru ameliorarea condițiilor în care e transportat călătorul bucureștean! Început cu hulitele dar inimoasele autobuze Otokar, continuat cu un lot de trainice Mercedes-Benz și – în actualitate – completat cu tramvaie Astra, autobuze electrice ZTE și troleibuze cu autonomie Solaris.
E loc de cîrcoteală? Desigur; dar dintr-aia la trei lei biletul, cît și costă plimbatul cu transportul nostru public.
Cea mai mare îmbunătățire, desigur, s-a văzut la tramvaie. Cele noi îs comode, plăcute, avînd însă meteahna modernă a compromisului făcut pentru a avea întreaga podea coborîtă. Vedeți voi, prețul confortului de a nu mai urca scările e că salonul fiecărui vehicul contemporan s-a îmbîcsit cu spații moarte, veritabile „cutii” cu rost tehnic, pe lîngă care călătorul e nevoit să se strecoare. Asta e; greu să găsești loc altundeva tuturor echipamentelor care, odinioară, se găseau ascunse sub podea!
Înțelegînd limitările astea, nu putem decît să ne ocupăm de restul chichițelor care fac experiența transportului în comun mai plăcută… sau nu.
De pildă, autobuzele Otokar au niște scaune debile, care tremură și scîrțîie și ușile se deschid încet. Noile autobuze ZTE au, în sfîrșit, scaune comode dar ușile-s la fel de puturoase; ceea ce li se poate reproșa însă e calitatea mizerabilă a finisajelor. Ici-colea, cîte-un cablu care iese dintre două panouri; nenumăratele șuruburi lăsate la vedere, acolo unde nu au fost obturate cu plastic ieftin; improvizația cumplită a cabinei șoferului – toate astea-ți sar în ochi fără măcar să vrei. Problema de fond, însă, e ergonomia defectuoasă a salonului: spațiu înghesuit pe culoare, lipsa unei platforme comode pentru călătorii care stau în picioare și scaunele din spate… care-s cocoțate pe un „tron” accesibil prin două trepte! Autobuzele astea par nepotrivite pentru liniile lungi și aglomerate.
Odată ce te urci însă-n noile troleibuze Solaris, parcă intri-n altă lume: totul pare închegat, funcțional, fără să te chinuie cu nimica. Deși – dac-ar fi să mă întrebați pe mine – salonul vechilor Irisbus e mult superior, fiind gîndit pentru a fi plăcut, aerisit, chiar dacă mai spartan.
Alminteri, nici unul din ultimele adaosuri – tramvai, troleu, autobuz – nu e vreun mare cîștig vizual pentru București; suprafețe vitrate artificiale excesive la exterior, design care nu convinge iar schema coloristică cerută – verdele „uniformă” combinat cu dungi albe și negre aruncate ici-colea – e neunitară, nereușită, ne-elegantă. Păguboasă e și încăpățînarea de a ține montate riglele pentru suportul posibilelor reclame.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
