18.2 C
București
marți, aprilie 29, 2025

Fostul garaj „Nord”

Șos. Titulescu 177

Noi ne-am obișnuit să socotim că fostul service RATB e o singură clădire, fără să ne intereseze că… nu-i așa.

În fapt, fostul garaj „Nord” de pe șoseaua Basarab, construit între Războaie, este doar clădirea din stînga, cea oarecum mai retrasă. Cea cu fațada rotunjită, care urmează linia blocului înalt de pe colț, e o adăugire destul de proaspătă.

Pe locul clădirii mai noi și a blocului sus-amintit, găseam la început clădirea unui cinematograf – „Lia” – care a rezistat pînă-nspre anii ’70. Una din fotografiile lui Șerban Lăcrițeanu, luată de dincolo de cumplita pasarelă Basarab în 1976, ne arată doar silueta corpului inițial al garajului: cinematograful dispăruse.

Clădirea scapă la Bombardamentele din ’44 – la fel și cinematograful ălăturat; peste drum de ea funcționa și o benzinărie „OSIN”.

Activitatea specifică a încetat de vreun deceniu, după ce clădirea a fost retrocedată. Mi-am dus și eu o dată mașina aici, la cineva.

Nu-mi dau seama cum s-a împărțit totul, ținînd seama de extinderile de după Naționalizare.

Și locul e, într-adevăr, întins substanțial în spate, înspre strada Petru Rareș (pe care se construise, în aceeași perioadă interbelică, un service auto foarte mare, azi înlocuit de un complex rezidențial).

Cîte din clădirile astea or avea și legătură cu vechiul garaj, nu știu. Cine să excludă și posibilitatea funcționării de mici făbricuțe pe aici?

Cîte din clădirile astea or avea și legătură cu vechiul garaj, nu știu. Cine să excludă și posibilitatea funcționării de mici făbricuțe pe aici?

de The Hungry Mole

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie