N-am mai vorbit de multișor de felu-n care noi – oamenii care viețuim împreună – ne vedem unii pe alții. Ce să se fi schimbat? Nimic; sîntem la fel: cum dăm de o țîră de bine, cum uităm și de unde ne-am ridicat, și că nu toată lumea poate să se ridice.
Nu vrem, nu putem, nu știm să pricepem că viețuirea noastră cît mai bună însemnează să fie cît mai bine pentru cît mai mulți dintre noi.
Și – la fel – nu pricepem că, de multe ori, mai binele de care celălalt are nevoie se contrazice cu mai binele nostru.
De fiecare dată cînd aflu de vreo îmbunătățire a infrastructurii periurbane prin care ilfoveanul și bucureșteanul ajung să fie mai aproape, sînt mîhnit de „s-au mutat acolo, acum să rabde”… „de ce să le facem ălora”… „nu ne plătesc impozite, de ce să beneficieze”… care, nespus, ascund „mie mi-e bine aici, ia nu mai veni și tu să-mi iei din binele ăsta”.
Doar că… sîntem împreună; nu scoți Bucureștiul din Ilfov, nu iei Ilfovul fără București.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
