Linia de tramvaie 42 continuă să existe, deși nimeni nu merge cu ea. 42 funcționează doar ca să nu parcheze cineva între Piața Scînteii și Chibrit, fiindcă pe aici se retrag, spre depoul Bucureștii-Noi, o parte din tramvaiele liniei 41.

Pentru atîta lucru!

Pentru atîta lucru, s-ar găsi în depou o rablă ruginită care să se plimbe pe aici fără călători – și tramvaiul care mergea pe 42 să fie trimis pe altă linie unde oamenii stau în stații așteptînd minute-n șir degeaba să vină ceva.

– – – – –

Pe liniile 11 și 8 găsim în continuare tramvaie „Tatra” cu un singur vagon în care intră 100-și-ceva de călători; oamenii se chinuie, se înghesuie!

În tot acest timp liniile ce merg pe Ion Mihalache au tramvaie articulate cu capacitate de 300 de călători, care merg goale cu toate că vin la sfîntu-așteaptă.

Ai zice c-ar fi simplu ca tramvaiele care nu-s folosite aici să fie folosite dincolo; dar nu se poate, fiindcă singurul depou care „ține” Tatre e-n Militari; așa a rămas de 45 de ani.

De cînd lumea și pămîntul, autobuzul 117 pierde timp fiindcă trebuie să facă un ocol; ajungînd sus, la piața Coșbuc, în loc să cotească de-a dreptul spre strada Năsăud, se abate pe la Chirigiu.

De ce oamenii care se grăbesc trebuie să stea prizonieri în autobuz?

117 este o linie care unește rapid cartierul Sălaj de Centru și oamenii asta așteaptă de la ea: să meargă rapid.

– – – – –

Ușurința cu care nevoile călătorului sînt trecute cu vederea e grăitoare. Gîndiți-vă că vă aflați sus, la Sfînta Vineri și vreți să ajungeți jos, la Hanul lui Manuc, ca să luați un autobuz ce merge pe Splai, spre Eroilor; însă nu aveți stație de corespondență.

Gîndiți-vă că puteți merge cu autobuzul dinspre bulevardul Unirii spre Udriște, dar nu puteți merge dinspre Udriște spre bulevardul Unirii.

Gîndiți-vă că nu puteți merge cu nimic între Biblioteca Natională și Timpuri Noi.

Gîndiți-vă că nu puteți ajunge de la Rondul Coșbuc la Izvor.

Gîndiți-vă că de la Vasile Pârvan nu puteți ajunge la Puișor.

Gîndiți-vă cîte mici îmbunătățiri se pot face în București și cît de bine ne-ar putea fi.

de The Hungry Mole